Iran: Ministrul de externe şi-a anunţat demisia

Iran: Ministrul de externe şi-a anunţat demisia

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, artizan al acordului internaţional privind programul nuclear al Republicii Islamice încheiat
în 2015, a anunţat luni seară pe Instagram că demisionează din funcţie, relatează AFP.

"Îmi cer scuze că nu mai pot continua în funcţie şi pentru toate greşelile în îndeplinirea îndatoririlor mele", a scris Mohammad Javad Zarif pe contul său de Instagram.

Demisia lui Zarif a fost confirmată din sursă oficială iraniană. Ea trebuie, totuşi, să fie acceptată de preşedintele iranian, Hassan Rohani.

Mohammad Javad Zarif a condus diplomaţia iraniană în perioada primului mandat al preşedintelui Hassan Rohani (2013-2017) şi a fost menţinut în funcţie după realegerea lui Rohani, un moderat în Iran.

"Sunt extrem de recunoscător poporului iranian şi conducătorilor săi pentru mărinimia de care au dat dovadă timp de 76 de luni", a adăugat mesajul lui Zarif pe Instagram.

Zarif a fost negociatorul-şef, de partea iraniană, al acordului încheiat în 2015 între Republica Islamică şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) pentru a pune capăt la 12 ani de criză în jurul chestiunii nucleare iraniene.

Adversar politic al ultraconservatorilor iranieni, el a văzut în ultimele luni o intensificare a criticilor la adresa lui după decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a retrage unilateral ţara sa din acest acord în mai 2018.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen