Iran: Doi bărbaţi şi o femeie, condamnaţi să-şi piardă un ochi, aplicând legea talionului

Iran: Doi bărbaţi şi o femeie, condamnaţi să-şi piardă un ochi, aplicând legea talionului

Cei trei iranieni au fost "condamnaţi să-şi piardă un ochi în temeiul legii talionului în trei cazuri separate", a anunţat Hamshahri, cotidianul primăriei din Teheran, fără a preciza data sentinţelor, conform Agerpres .

Legea talionului se aplică cel mai adesea în Iran în cazuri de crimă şi familia victimei trebuie să o ceară în mod expres.

Într-un prim caz, o tânără a aruncat acid peste vecina ei care şi-a pierdut ochiul în urma unei certe în 2011, potrivit ziarului. Ea a fost condamnată să-şi piardă ochiul drept, la închisoare şi o amendă, verdict confirmat de Curtea Supremă.

În al doilea caz, un bărbat a înjunghiat în 2017 o rudă care şi-a pierdut un ochi.

Iar în al treilea, un bărbat a tras în 2018 cu o puşcă de vânătoare într-un prieten care şi-a pierdut vederea la ochiul stâng.

Potrivit Hamshahri, "aceste dosare au fost înaintate parchetului penal din Teheran pentru pregătirea aplicării pedepsei".

Amnesty International şi numeroase organizaţii pentru drepturile omului au denunţat în mod repetat acest tip de pedeapsă ca fiind crud şi echivalent cu tortura.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda