Iran: A doua noapte calmă la Teheran, noi adunări pro-regim în provincie

Iran: A doua noapte calmă la Teheran, noi adunări pro-regim în provincie

Teheranul şi majoritatea oraşelor iraniene au avut o a doua noapte calmă, după mai multe zile de proteste în ţară, în timp ce importante manifestaţii pro-regim au avut loc din nou joi dimineaţa, potrivit televiziunii de stat, relatează AFP.

Media şi reţelele sociale nu au relatat despre nici o manifestaţie nocturnă la Teheran şi în marea majoritate a oraşelor de provincie situaţia a fost calmă, chiar dacă au fost publicate înregistrări video cu adunări sporadice, fără a putea fi verificate.

În cursul dimineţii, televiziunea iraniană a difuzat imaginile cu noi manifestaţii importante de sprijin faţă de putere în oraşele Ispahan (centru), Machhad (nord-est), Oroumieh (nord-vest), Babol sau Ardebil (nord).

''Suntem toţi împreună, în spatele ghidului'', ayatollahul Ali Khamenei, scandau manifestanţii, potrivit imaginilor de televiziune.

Manifestanţii au reluat sloganurile ''Moarte Americii'', ''Moarte Israelului'' sau ''Moarte monafegh-ului'' (ipocrit, în limba persană), termen prin care autorităţile îi desemnează pe Mujahedinii Poporului, principalul grup de opoziţie în exil, interzis în Iran.

Miercuri, zeci de mii de persoane au manifestat în circa douăzeci de oraşe de provincie în semn de susţinere faţă de putere şi pentru a condamna violenţele.

Autorităţile acuză ''grupările contrarevoluţionare'' şi pe Mujahedinii Poporului că au profitat de manifestaţiile ''legitime'' ale populaţiei împotriva dificultăţilor economice pentru a provoca tulburări.

Armata de elită a puterii, Gardienii Revoluţiei, a proclamat miercuri încheierea mişcării de contestare, calificată drept ''răzvrătire'', care a zguduit Iranul începând din 28 decembrie. Aceste tulburări s-au soldat cu 21 de morţi - în majoritate manifestanţi - şi au dus la arestarea a sute de persoane.

Clasa politică din Iran, atât reformatorii, cât şi conservatorii, s-a poziţionat împotriva violenţelor în cursul manifestaţiilor, subliniind totodată necesitatea de a se găsi o soluţie la problemele economic, în principal şomajul, care a ajuns la 30 % în rândul tinerilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?