Irakian acuzat de legături cu Al-Qaida, condamnat definitiv la trei ani și jumătate închisoare

Irakian acuzat de legături cu Al-Qaida, condamnat definitiv la trei ani și jumătate închisoare

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la trei ani și jumătate închisoare cu executare pe cetățeanul irakian Al Dulaimi Ali Asae Mohamad, acesta fiind acuzat de procurorii DIICOT că a înlesnit intrarea și ieșirea din România a cinci cetățeni irakieni care au săvârșit acte teroriste în favoarea organizației Al-Qaida. Pedeapsa dată de instanța supremă este cu mult mai mică decât cea aplicată de Curtea de Apel București în octombrie 2014, când irakianul a fost condamnat la șapte ani închisoare.

De asemenea, instanța i-a interzis irakianului dreptul de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a fost reținut în decembrie 2011, el fiind acuzat de procurorii DIICOT de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. c din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

În sarcina lui Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se reține că, sub identitatea sa reală sau folosind identități fictive și prin intermediul a patru societăți comerciale, special constituite în acest scop, a înlesnit intrarea/ ieșirea în/ din România și prelungirea dreptului de ședere în țară a cinci cetățeni irakieni, având cunoștință de împrejurarea că aceștia au sprijinit/ săvârșit acte teroriste în favoarea organizației teroriste Al-Qaida în Irak.

În mod concret, el a sprijinit intrarea pe teritoriul statului român a cetățenilor irakieni Omar Farid Ahmed, Falah M. Salem, Aqeel Mohamed Dhuyab, Omar Kh. Assey și Mutasier KH. Aassi, persoane cercetate sau urmărite penal pentru săvârșirea de acte de terorism în numele organizației Al-Qaida în Irak.

DIICOT preciza că Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, a facilitat intrarea, șederea sau tranzitarea României, a peste 250 de cetățeni irakieni, fiind condamnat în primă instanță la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se afla în mod ilegal pe teritoriul statului român, deși prin dispoziția organelor legale a fost declarat indezirabil în România.

Procurorii DIICOT au colaborat în această cauză cu autoritățile judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria și Suedia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…