IPJ Harghita: La Poliţia Topliţa s-a propus un program diferenţiat, cu ture de 12 ore, 24 de ore din 24

IPJ Harghita: La Poliţia Topliţa s-a propus un program diferenţiat, cu ture de 12 ore, 24 de ore din 24

Compartimentul de Presă al IPJ Harghita a precizat, luni seara, într-un comunicat de presă, că la Poliţia Topliţa s-a propus implementarea unui program de lucru diferenţiat, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în acest municipiu.

Precizările vin după după ce pe pagina de Facebook a Sindicatului Poliţiştilor Europeni Europol a fost postat un mesaj din care reiese că programul poliţiştilor din Topliţa ar urma să fie cuprins, de luni până sâmbătă, între orele 6,00 şi 18,00.

Postarea Sindicatului Europol poartă titlul "Rugăm hoţii să nu fure după ora 18,00" şi critică echipa managerială, care este acuzată că îşi bate joc de poliţişti şi demonstrează că "siguranţa cetăţeanului este un deziderat de faţadă".

Compartimentul de Presă al IPJ precizează însă că este vorba de un program cu ture de 12 ore, 24 de ore din 24.

De asemenea, se subliniază faptul că decizia urmăreşte şi reducerea riscului de infectare în rândul poliţiştilor.

"Pe fondul unui indice de contaminare cu noul coronavirus de aproape 5 la mie, echipa managerială a Poliţiei Municipiului Topliţa a propus implementarea unui program de lucru diferenţiat, astfel încât la nivelul fiecărei structuri operative (ordine publică, rutieră, criminalistic, investigaţii criminale) să fie asigurat personal în ture de 12 ore, pentru acoperirea întregii zone de responsabilitate, 24 de ore din 24. Pe acest model de program, în săptămâna următoare ar urma să asigure acoperirea integrală a serviciului de ordine şi siguranţă publică alţi poliţişti, asigurându-se atât timpul liber pentru odihnă şi pentru refacerea capacităţii de muncă, dar şi intervenţia operativă, imediată şi permanentă la evenimente. De asemenea, în acest mod se urmăreşte reducerea riscului propagării unei eventuale infectări în rândul personalului propriu, în scopul asigurării unei capacităţi optime de acţiune a poliţiştilor, în interesul sănătăţii comunităţii şi siguranţei cetăţenilor", se arată în comunicatul IPJ Harghita.

Totodată, se precizează că în cazul în care acest program de lucru ar fi avizat şi aprobat, conform prevederilor legale şi normelor interne în vigoare, "implementarea acestuia ar presupune asigurarea cu personal specializat atât pe timp de zi în intervalul orar 6,00 - 18,00, cât şi pe timp de noapte în intervalul orar 18,00 - 6,00, situaţie în care ar fi posibilă şi reducerea numărului de ore suplimentare acumulate de către poliţişti".

În comunicat se mai menţionează că, la Poliţia Municipiului Topliţa, acest mod de lucru este în fază de proiect, fără să fi produs efecte până la acest moment.

"Totodată, subliniem faptul că toate acţiunile poliţiştilor harghiteni sunt generate de interesul profesional al asigurării unui climat optim de ordine, linişte şi siguranţă publică, pe toate palierele, cu viziunea respectării unei duble protecţii, pentru poliţişti şi cetăţeni, deopotrivă. În acest context, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita îşi va face în continuare datoria şi îi asigură pe toţi harghitenii, dar şi pe cei ce tranzitează judeţul nostru, că nicio zonă nu va rămâne descoperită, niciun moment, serviciul poliţienesc având caracter de permanenţă, 24 de ore din 24, 7 zile din 7", se mai subliniază în comunicatul citat. AGERPRES (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”