Iordănescu, făcut zob înainte de România – Kosovo: Federația l-a pus într-o postură jenantă

Iordănescu, făcut zob înainte de România – Kosovo: Federația l-a pus într-o postură jenantă

La Federația Română de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu (39 de ani) iese cu pieptul în față la interviuri doar când e „ceva de bine“. În rest, la înaintare sunt trimiși cei din linia a doua.

Vremurile în care Burleanu și Iordănescu apăreau împreună în poze au trecut

Vremurile în care Burleanu și Iordănescu apăreau împreună în poze au trecut

Așa s-a întâmplat și după România – Israel (1-1). Când singurele imagini cu Burleanu au fost cele din timpul meciului, cu reacțiile sale din tribune, îngrozit și el parcă de ratările monumentale ale adversarilor în repriza a doua. După meci, Burleanu a dispărut. În schimb, a vorbit omul său pentru „Fanatik“, Mihai Stoichiță (69 de ani), șeful Comisiei Tehnice. Iar declarațiile sale, dacă ești capabil să citești printre rânduri, arată o schimbare evidentă de abordare din partea FRF în cazul lui Edward Iordănescu (45 de ani).

„Lippi“ arată lipsa de curaj al selecționerului

Întrebat despre faptul că fiul lui Hagi a rămas pe bancă, pe toată durata meciului cu Israel, Stoichiță a oferit un răspuns halucinant. Care, în primul rând, îl pune pe selecționer într-o postură jenantă.

Ianis, săracul, e după o accidentare. Să-l lăsăm să-și revină. Decât să-l bagi şi să-l faci de râs că nu e refăcut, mai bine îl arunci în joc când simţi tu. E treaba lui Edi asta“, a fost prima parte a declarației lui „Lippi“.

De aici, putem trage următoarea concluzie: Ianis Hagi (24 de ani) a fost convocat, deși nu e în stare să joace, doar fiindcă selecționerul a vrut să scape de gura tatălui său! Care a făcut iureș, în luna martie, când Ianis a fost lăsat în afara lotului pentru dubla cu Andorra și Belarus. Iar această situație e cu atât mai gravă, cu cât în afara lotului a fost lăsat, de pildă, Marius Ștefănescu (26 de ani), cel mai bun fotbalist de la Sepsi în această vară.

Jocul naționalei, făcut praf

Mai departe, dezvoltând subiectul nefolosirii lui Ianis Hagi cu Israel, Stoichiță a trecut la un atac la adresa selecționerului. Pentru că, pur și simplu, a desființat jocul României!

„Îl bagi pe Ianis şi ce să facă? O să o ia de la portar, să-i dribleze pe ăia până în poartă? Noi n-am avut trei faze cu Israel“, a continuat oficialul FRF. Care apoi a sugerat că alegerile tactice ale selecționerului au fost greșite: „Vin Moruţan și Mihăilă, starurile de la elveţieni (n.r. – Stoichiță se referă la meciul din Elveția, 2-2, când Moruțan a dat două pase de gol pentru Mihăilă). Au fost puşi în ipostaza să joace altceva decât ştiu ei să joace, să facă şi faza de apărare. Din cauza lui Mihăilă era să dea gol (n.r. – Israelul)“.

Continuând șirul declarațiilor acide, Stoichiță a subliniat că doar norocul ne-a salvat de la înfrângere în partida cu israelienii: „Nu poate nimeni să conteste faptul că n-au jucat bine jucătorii noștri și că am avut șansă. Poate și în prima repriză. Nu pot să spun că am fost noi mai buni, ar fi absurd, ar râde lumea de mine, nu pot să spun lucrul acesta. Din păcate, asta e realitatea. Dar e bine că suntem neînvinși de cinci meciuri, avem șanse în continuare. Probabil că Edi va pune lucrurile la punct“.

Inclusiv această încheiere, cu cuvântul „probabil“ aruncat în frază, denotă că FRF și-a cam luat mâna de pe selecționer. Și îl va transforma în țap ispășitor, în cazul ratării calificării la Euro 2024.

Mihai Stoichiță

Mihai Stoichiță

Ca de obicei, ei rămân

Declarațiile lui Stoichiță de acum reprezintă o premieră din punct de vedere al durității la adresa lui Edward Iordănescu. Și sunt în contrast total cu ce spunea „Lippi“, în octombrie 2022, când insista că selecționerul trebuie lăsat în pace, în ciuda clasării pe ultimul loc în Liga Națiunilor. „Edi Iordănescu trebuie să continue la cârma echipei naționale. Am văzut lucruri bune în luna septembrie, de la ele trebuie continuat. Deși am terminat pe ultimul loc, cu un singur punct în plus am fi fost pe locul 2“, a fost discursul prin care Stoichiță făcea „scut“ în fața selecționerului, anul trecut.

Acum, situația s-a schimbat. Pentru că, cum se întâmplă mereu, altcineva trebuie sacrificat în cazul unui eventual eșec. De aici și acest discurs al lui Stoichiță după România – Israel (1-1). Oricum, Răzvan Burleanu a anunțat, încă de când a câștigat alegerile din 2022, că el nu poate fi tras la răspundere pentru calificările ratate: „Niciun preşedinte de federaţie nu poate să influenţeze performanţele unei echipe de club sau unei echipe naţionale. Un preşedinte de federaţie poate să-ţi asigure un mediu de integritate, în ceea ce priveşte selecţia, în ceea ce priveşte numirea unui selecţioner şi, în acelaşi timp, tot suportul financiar. Dumneavoastră vă doriţi un preşedinte de federaţie care să antreneze echipa, să intre în teren şi poate chiar să înscrie“.

uefa euro 2024

Preliminarii Euro 2024, grupa I

Astăzi

România – Kosovo 21.45, Antena 1

Elveția – Andorra 21.45

Israel – Belarus 21.45

Clasament

1. Elveția 5 3 2 0 14-5 11

2. România 5 2 3 0 7-4 9

3. Israel 5 2 2 1 6-7 8

4. Belarus 5 1 1 3 4-10 4

5. Kosovo 5 0 4 1 5-6 4

6. Andorra 5 0 2 3 3-7 2

*Primele două clasate vor obține calificarea la turneul final.

Programul tricolorilor până la finalul campaniei

Belarus – România (12 octombrie, ora 21.45, Budapesta)

România – Andorra (15 octombrie, ora 21.45)

Israel – România (18 noiembrie, ora 21.45)

România – Elveția (21 noiembrie, ora 21.45)

Nicolae Stanciu

Nicolae Stanciu

Lotul României

*Portari: H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB), Aioani (Farul)

*Fundaşi: Raţiu (Rayo Vallecano), Manea (CFR Cluj), Burcă (Al-Okhdood), Rus (Pafos), Drăguşin (Genoa), Racoviţan (Rakow), Camora (CFR Cluj), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocaşi: Screciu (Universitatea Craiova), Băluţă (Farul), M. Marin (Pisa), Olaru (FCSB), Cicâldău (Konyaspor), Stanciu (Wuhan Three Towns), R. Marin (Empoli), Sorescu (Rakow), Moruţan (Ankaragucu), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB), Mihăilă (Parma)

*Atacanţi: Puşcaş (Genoa), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)

Selecționer: Edward Iordănescu (45 de ani)

Vedat Muriqi

Vedat Muriqi

Lotul Kosovo

*Portari: Ujkani (fără club), Muric (Burnley), Bekaj (Hatayspor)

*Fundași: A. Rrahmani (Napoli), Vojvoda (Torino), Aliti (Alanyaspor), Paqarada (Koln), Hadergjonaj (Alanyaspor), Dresevic (Fatih Karagumruk), Fazliji (St. Gallen), Beka (Luzern)

*Mijlocași: Rashica (Norwich), V. Beisha (fără club), Zeneli (Adana Demirspor), Zhegrova (Lille), B. Berisha (Akhmat Grozny), Loshaj (Istanbulspor), Muslija (Paderborn), Korenica (Manisa), Zeqiri (Rizespor)

*Atacanți: Muriqi (Mallorca), Krasniqi (CFR Cluj), Al. Rrahmani (Rapid)

Selecționer: Primoz Gliha (55 de ani)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”