Iordache: Suspendarea preşedintelui - ultimul demers pe care îl luăm în calcul; ne interesează o Preşedinţie de succes la Consiliul UE
Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat vineri pentru AGERPRES că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis este ultimul demers luat în calcul de social-democraţi, chiar dacă acesta înţelege să blocheze activitatea Guvernului, în condiţiile în care şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat, pentru că PSD este interesat ca România să aibă o Preşedinţie de succes la Consiliul Uniunii Europene.
El a evidenţiat că preşedintele Iohannis şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat şi "crede că poate câştiga acest mandat opunându-se deciziilor CCR şi blocând Guvernul".
Întrebat ce va face PSD în condiţiile în care şeful statului a anunţat că refuză semnarea propunerilor pentru Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, Florin Iordache a arătat că această situaţie va fi analizată, dar suspendarea preşedintelui este ultimul demers luat în calcul.
"Normal că analizăm şi noi ce se întâmplă în perioada următoare. Dar, în acelaşi timp, vreau să spun că demersul cu suspendarea este ultimul demers pe care în acest moment, când România deţine Preşedinţia Consiliului UE, îl iniţiază. Pe noi ne interesează o Preşedinţie de succes, ne interesează să avem nişte rezultate foarte bune pe cât mai multe domenii, şi nu ne interesează să continuăm lupta cu Iohannis, chiar dacă el ne-a anunţat astăzi că îşi doreşte un nou mandat", a subliniat deputatul PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că va refuza propunerile pentru Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.
"Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministru, fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicităţii inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
Tot vineri şeful statului a reafirmat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale şi a anunţat obiectivele pentru acest an. AGERPRES