Iordache, întrebat dacă preşedintele a încălcat Constituţia după publicarea motivării CCR: Bineînţeles că da

Iordache, întrebat dacă preşedintele a încălcat Constituţia după publicarea motivării CCR: Bineînţeles că da

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, consideră că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Constituţia după publicarea în Monitorul Oficial a motivării CCR referitoare la revocarea procurorului-şef al DNA.

El a vorbit despre "sancţiuni" preliminarii suspendării, care sunt cuprinse în Constituţie.

"Ne uităm în Constituţie şi găsim acolo", a spus Iordache, întrebat cum comentează faptul că, în condiţiile în care deciziile CCR sunt obligatorii, înseamnă că şi sancţionarea nerespectării lor este la fel de obligatorie.

Referindu-se la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis conform căreia nu există motivele unei suspendări, Iordache a spus: "Dacă citim în Constituţie, acolo spune foarte clar ce trebuie să facă fiecare autoritate a statului. Vom face o dezbatere, o să discut cu colegii mei şi avem soluţii şi pentru aceasta".

El a adăugat că nu există un termen pe care PSD îl acordă preşedintelui în privinţa anunţului referitor la decizia CCR, ci doar "un termen rezonabil".

"Nu (n.r. - nu există un termen impus de PSD). Un termen rezonabil, chiar preşedintele a spus rezonabil. Rezonabil înseamnă în funcţie de cât de repede reuşeşte cineva să citească şi să înţeleagă", a precizat Iordache.

Întrebat dacă în acest moment preşedintele Klaus Iohannis încalcă Constituţia din momentul publicării motivării CCR, deputatul PSD a răspuns afirmativ: "Bineînţeles că da. Preşedintele are un termen rezonabil să aplice decizia Curţii".

În privinţa unui "termen rezonabil", Florin Iordache consideră că ar trebui stabilit în viitoarea Constituţie.

"Nu e stabilit. Poate că aceasta e o hibă şi ar trebui atunci când modificăm Constituţia să stabilim şi definiţia termenului rezonabil", a spus el.

Întrebat dacă se poate ajunge la suspendare, dar fără demitere, Iordache a spus: "Bineînţeles. Haideţi să citim în integralitate Constituţia şi o să găsiţi acolo şi sancţiuni pe această chestiune. Deci, până la acel referendum pe suspendare sunt şi alte sancţiuni". AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund