Ionuț Simion (AmCham): România are nevoie de un proiect de țară, ancorat într-o logică europeană și transatlantică

Ionuț Simion (AmCham): România are nevoie de un proiect de țară, ancorat într-o logică europeană și transatlantică

România are nevoie acum de un proiect de țară, ancorat într-o logică europeană și transatlantică coerentă care să protejeze statutul de lider regional al țării, a declarat, marți, Ionuț Simion, președintele Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România), la lansarea documentului "Priorități pentru România".

"Arhitectura unui astfel de exercițiu este sofisticată și are nevoie de facilitarea profesionistă și de resurse dedicate. Spre deosebire de dezbaterile electorale anterioare, constatăm o mai mare pondere a temelor economice în agenda de anul acesta. Mediul de afaceri și-a asumat, în ultimii ani, o funcție activă, cu rol de sistem imunitar. Recomandările AmCham oferă o imagine clară a priorităților mediului de afaceri cu privire la unele domenii strategice ce necesită intervenții imediate și pe termen mediu. Sperăm să regăsim cât mai multe dintre recomandările raportului Priorități pentru România în platformele economice propuse de partide în scopul atingerii obiectivului comun de creștere a competitivității economice a României", consideră Ionuț Simion.

Acesta a precizat că reprezentanții AmCham România au început deja discuțiile cu liderii partidelor parlamentare, urmând ca acestea să fie continuate în următoarele zile.

"Investitorii vin pentru că există piață. Prioritatea zero a Guvernului trebuie să fie asigurarea unei creșteri economice sustenabile. O creștere economică care nu este sustenabilă poate avea efecte destul de nefavorabile pe termen mediu și lung. Creșterea economică a României, de 6%, este un lucru bun la prima vedere, dar dacă ea nu are la bază fundamente economice sustenabile, putem plăti un preț destul de mare. La acest moment, analizele făcute au arătat că deficitul României nu are același grad de creștere pe măsura a ceea ce se anticipa în primele șase luni ale anului. Analizele arată că, dacă România ar reuși să crească în mod constant cu 5%, în fiecare an, progresul ar fi unul extraordinar', a mai spus Ionuț Simion.

Documentul "Priorități pentru România" reiterează nevoia de fundamentare a ofertelor politice ținând cont de schimbările din ce în ce mai dificil de anticipat la nivel global, de oportunitățile României de a se remarca în calitate de lider regional în cadrul structurilor internaționale din care face parte, de nevoia de a transfera performanța economică a ultimilor ani la nivelul bunăstării populației și de a însoți creșterea economică cu măsuri de creștere a competitivității.

Printre principalele repere ale mandatului 2016 — 2020 se numără, potrivit AmCham, asumarea de către România a Președinției Consiliului UE în perioada ianuarie — iunie 2019, un exercițiu complex, caracterizat de o responsabilitate plurivalentă, într-o perioadă dificilă pentru existența UE în ansamblul său, iar în plan intern definirea proiectului de poziționare strategică a țării, un proiect care să confere coerență politicilor publice, alocării investițiilor și utilizării eficiente a resurselor de toate tipurile.

Din perspectivă economică, reprezentanții AmCham România consideră necesară, pentru dezvoltarea pe termen mediu, consolidarea principalelor culoare de creștere ale economiei românești de până acum, respectiv capitalizarea sectoarelor cu potențial competitiv ridicat, gradul relativ redus al datoriei publice, investiții sistematice în capitalul uman, determinant pentru activitățile economice cu valoare adăugată mare sau independența și securitatea energetică.

AmCham consideră că România trebuie să facă pași importanți și rapizi într-o serie de cinci piloni esențiali pentru dezvoltarea viitoare — capitalul uman, infrastructura modernă, atragerea fluxurilor de capital, dezvoltarea durabilă și protecția mediului, statul de drept și aplicarea legii.

AmCham România este cea mai reprezentativă asociație profesională de afaceri care reunește în prezent peste 400 de companii americane, internaționale și locale. Acestea au cumulat investiții totale de peste 20 de miliarde de dolari, generând în jur de 250.000 de locuri de muncă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…