Ionela Cozmiuc, record la Europenele de Canotaj. Ploaie de medalii pentru români
Ionela Cozmiuc a câștigat medalia de aur și a bifat un nou record la Campionatul European de Canotaj 2023, găzduit de Bled. Sportiva în vârstă de 28 de ani a câștigat proba de schif simplu la categoria ușoară, încheind cursa din Finala A în 07:32.43 de minute, cel mai bun rezultat înregistrat vreodată pe Bătrânul Continent.
Ionela Cozmiuc s-a obișnuit cu ”gustul” aurului. Foto Profimedia
Ionela Cozmiuc se afla pe locul al treilea după 500 de metri, dar a recuperat foarte bine pe final și a învins-o pe grecoaica Evangelia Anastasiadou care a avut timpul de 07:35:14, dar și pe Kristyna Neuhortova, sportiva din Cehia terminând proba în 07:40:29
„Ionela Cozmiuc, o nouă medalie de AUR la Campionatul European 2023, după o finală spectaculoasă a probei de schif simplu categorie ușoară. Felicitări!” Sportiva noastră a încheiat cursa din Finala A cu un timp foarte bun de 07:32.43, stabilind un nou record european”, a anunțat Federația Română de Canotaj pe pagina oficială de Facebook.
Cursă fantastică pentru Radiș și Bodnar
România are acum cinci medalii de aur şi una de argint la Europenele de Canotaj. Sâmbătă, echipajul feminin de patru rame, compus din Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, a câştigat aurul, iar argintul a fost obţinut în proba masculină de 8+1 (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu).
Duminică, Ionela Cozmiuc a câştigat aurul în proba de schif simplu categorie uşoară, iar Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au devenit campioane europene la dublu rame feminin. Zestrea de aur a fost completată de campioanele mondiale și olimpice Simona Radiș și Ancuța Bodnar, care au câștigat o cursă de infarct la dublu vâsle.
Rivalele lituanience Donata Karaliene și Dovile Rimkute au condus până la 1.500 de metri, moment în care campioanele române au început recuperarea formidabilă. Au reușit să treacă linia de sosire primele, în 6:40,83, cu 35 de sutimi în fața lituaniencelor! A fost cea mai strânsă cursă a româncelor din 2019 încoace. De atunci, au dominat copios proba de dublu vâsle la toate competițiile mari, câștigând cu avans și la Europene, și la Mondiale.
După victoria celor două fete de aur, echipajul de 8+1 nu s-a lăsat mai prejos și a câștigat categoric cea mai spectaculoasă probă a Campionatului European, la mare distanță de Marea Britanie și Italia.
Anul trecut, România a încheiat Europenele de la Munchen cu cinci medalii de aur şi trei de bronz, cel mai bun rezultat din istoria canotajului românesc la întrecerea continentală.
Sursa: adevarul.ro