Ion Iliescu a plecat de la Parchetul General

Ion Iliescu a plecat de la Parchetul General

Fostul preşedinte Ion Iliescu a plecat de la Parchetul General după aproximativ o oră şi 30 de minute fără a face declaraţii presei. El a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă că pe numele lui a fost începută urmărirea penală în dosarul "Revoluţiei" pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii.

În data de 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul "Revoluţiei", concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

Procurorul militar Marian Lazăr declara atunci că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.

În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi la declanşarea protestelor în Bucureşti.

Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.

"Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii, şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu", mai declara atunci procurorul Marian Lazăr.

În plus, până la execuţia celor doi, la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

Anchetatorii precizau că au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”