Ion Dichiseanu a fost înmormântat cu onoruri militare

Ion Dichiseanu a fost înmormântat cu onoruri militare

Ion Dichiseanu a fost înmormântat sâmbătă, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu, cu onoruri militare, prieteni, colegi şi admiratori aducându-i un ultim omagiu.

Cortegiul funerar, în drumul spre Cimitirul Bellu, a fost oprit pentru câteva momente la casa actorului din strada Armenească.

Sicriul marelui actor a fost acoperit cu drapelul tricolor iar pe cruce a fost înfăşurat un fular al echipei Rapid Bucureşti.



Printre zecile de admiratori prezenţi la înmormântarea lui Ion Dichiseanu s-au numărat şi omul de afaceri Viorel Păunescu, Aurel Pădureanu, soţul Corneliei Catanga, sau patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali.



Omagii i-au mai fost aduse lui Ion Dichiseanu, cât a fost depus în foaierul Teatrului Nottara, de actorii Valentin Teodosiu, Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Răzvan Bănică, fosta gimnastă Sandra Izbaşa, cântăreţul Paul Surugiu - Fuego.


Tot la Teatrul Nottara i-a adus un ultim omagiu şi galeria echipei de fotbal Rapid Bucureşti. Suporterii au venit cu o coroană de flori pe care era scris mesajul "Regrete eterne. Liga suporterilor Rapid".



Maşina mortuară cu care a fost adus la Cimitirul Bellu trupul neînsufleţit al actorului Ion Dichiseanu a fost condusă de o femeie, aceasta fiind una dintre dorinţele lui Ion Dichiseanu.


În anul 2019, Ion Dichiseanu a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofiţer.



Ion Dichiseanu, care a murit joi la Spitalul Floreasca, a fost înmormântat cu onoruri militare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Povestea mai puțin știută a lui Horațiu Potra