Conform stenogramelor citate în actul de acuzare care i-a adus lui Ion Antonescu condamnarea la moarte, mareșalul cerea uciderea evreilor la scară largă.

Ion Antonescu rămâne una dintre personalitățile cele mai controversate ale istoriei noastre. În vreme ce unii istorici îl acuză de faptul că a avut o politică antisemită și că s-a aliat cu Hitler, alții spun că reîntregirea teritorială la granița de est s-a datorat în mare măsură lui Ion Antonescu.

În actul de acuzare al mareșalului Ion Antonescu se află mărturii cutremurătoare privind tragica implicare a statului român în Holocaustul comis împotriva populaţiei evreieşti. „Ca toate guvernele hitleriste ale statelor satelite, Guvernul Antonescu a practicat o politică de un antisemitism sălbatec, lucru care a constitui un element determinant în dezastrul țării. În epoca legionară, bunurile evreiești s-au luat de către susținătorii de atunci ai regimului cu pistolul în mână, fără bani sau cu sume de bani, de multe ori sub a suta parte din prețurile reale“, se arată în rechizitoriu.

În același document sunt citate declarații ale lui Ion Antonescu, conducător al statului român între 1940-1944, la adresa evreilor.

În consiliul de Miniștri din 5 aprilie 1941, Antonescu spunea: „dau drumul mulțimii să-i masacreze. Ru mă retrag în cetatea mea și după ce-i masacrează pun iarăși ordine“.

La 16 decembrie 1941, Ion Antonescu era și mai categoric: „Chestiunea jidanilor se tratează la Berlin. Germanii vor să-i ducă pe toți jidanii din Europa în Rusia și să-i așeze în anumite regiuni. Dar până la execuție, este timp. Ce facem în acest timp cu ei? Așteptăm ce se decide la Berlin? Așteptăm o decizie ce ne privește pe noi? Trebue să-i punem în siguranță? Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră. Nu vreau să știu nimic. Poate să moară 100, poate să moară toți“.

Mareșalului nu îi era teamă nici de judecata istoriei: „Îmi este indiferent dacă în istorie vom trece ca barbari. Imperiul Roman a făcut o serie de acte de barbarie, față de orizontul contemporan și a fost totuși cel mai vast și cel mai măreț așezământ politic“.

Documentele au fost publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe site-ul instituției.

Ion Antonescu s-a născut la 2 iunie 1882 la Pitești și a murit la 1 iunie 1946, la Penitenciarul Jilava. General, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de miniştri, „conducător” al statului, Ion Antonescu a avut o ascensiune fulminantă în ierarhia militară, ajungând şef al Statului Major General, apoi ministru al Apărării Naţionale.

În timpul regimului carlist a intrat în dizgraţia regelui. Reapare pe scena publică în contextul creat de pierderile teritoriale din vara anului 1940, numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi învestit cu puteri depline.

După abdicarea regelui Carol al II-lea, a preluat efectiv conducerea statului şi a format un guvern alături de Mişcarea Legionară.

După îndepărtarea legionarilor, Antonescu a instaurat un regim autoritar, iar la 22 iunie 1941 România a participat alături de Germania la invadarea Uniunii Sovietice, cu scopul de a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei , pierdute în urma Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, începând cu ora 24, generalul Antonescu a mobilizat armata ș i a lansat legendarul ordin: „Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiți vrăjmașul din răsărit şi din miazănoapte. Dezrobiți din jugul roşu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîntregiți la trupul țării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei”.

Acuzat de hitlerism și fascism

Arestat la 23 August 1944 din ordinul regelui Mihai I, Ion Antonescu a fost dus și anchetat în Uniunea Sovietică, apoi a fost readus în țară în aprilie 1946 și judecat de Tribunalul Poporului.

A fost acuzat că a militat pentru „hitlerism şi fascism ”, că a instaurat „cel mai crunt regim de dictatură cunoscut în istoria țării noastre”, că a invitat „armatele hitleriste să intre pe teritoriul țării” şi a decis „aderarea la Pactul Tripartit”, pregătind apoi agresiunea „contra popoarelor din Balcani şi contra U.R.S.S.”, după care a săvârşit „cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român”, punând țara în stare de război cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii.

Tot Antonescu a fost acuzat că din motive rasiale a ordonat deportarea populației evreieşti din Bucovina şi Basarabia, cum şi parte din Vechiul Regat, în Transnistria, unde, în cea mai mare parte, a fost executată.

La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului l-a condamnat de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniță grea pe viață, de trei ori la temniță grea timp de 20 de ani, o dată la detenție riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani, ca şi când una dintre ele, chiar şi pedeapsa capitală, nu ar fi fost de ajuns.

Ion Antonescu a fost împușcat în seara zilei de 1 iunie 1946, la orele 18.03 minute, în închisoarea Jilava, cu o zi înainte de a împlini vârsta de 64 de ani. Corpul i-a fost incinerat la Cimitirul „Cenuşa“.