Ion Antonescu rămâne una dintre personalitățile cele mai controversate ale istoriei noastre. În vreme ce unii istorici îl acuză de faptul că a avut o politică antisemită și că s-a aliat cu Hitler, alții spun că reîntregirea teritorială la granița est s-a datorat în mare măsură lui Ion Antonescu.

Conducător al statului român în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, Ion Antonescu a fost apreciat şi denigrat în aceeași măsură atât în epoca sa cât și în zilele noastre.

În vreme ce unii îl consideră criminal de război, alți istorici cred că a fost mare patriot, că principala sa preocupare a fost refacerea integrității teritoriale a țării și că în vara anului 1944 situația economică a României era de invidiat pentru multe țări europene.

Ion Antonescu s-a născut la 2 iunie 1882 la Pitești și a murit la 1 iunie 1946, la Penitenciarul Jilava. General, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de miniştri, „conducător” al statului, Ion Antonescu a avut o ascensiune fulminantă în ierarhia militară, ajungând şef al Statului Major General, apoi ministru al Apărării Naţionale.

În timpul regimului carlist a intrat în dizgraţia regelui. Reapare pe scena publică în contextul creat de pierderile teritoriale din vara anului 1940, numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi învestit cu puteri depline.

După abdicarea regelui Carol al II-lea, a preluat efectiv conducerea statului şi a format un guvern alături de Mişcarea Legionară.

După îndepărtarea legionarilor, Antonescu a instaurat un regim autoritar, iar la 22 iunie 1941 România a participat alături de Germania la invadarea Uniunii Sovietice, cu scopul de a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei , pierdute în urma Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov. În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, începând cu ora 24, generalul Antonescu a mobilizat armata ș i a lansat legendarul ordin: „Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiți vrăjmașul din răsărit şi din miazănoapte. Dezrobiți din jugul roşu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîntregiți la trupul țării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei”.

Acuzat de hitlerism și fascism

Arestat la 23 August 1944 din ordinul regelui Mihai I, Ion Antonescu a fost dus și anchetat în Uniunea Sovietică, apoi a fost readus în țară în aprilie 1946 și judecat de Tribunalul Poporului.

A fost acuzat că a militat pentru „hitlerism şi fascism ”, că a instaurat „cel mai crunt regim de dictatură cunoscut în istoria țării noastre”, că a invitat „armatele hitleriste să intre pe teritoriul țării” şi a decis „aderarea la Pactul Tripartit”, pregătind apoi agresiunea „contra popoarelor din Balcani şi contra U.R.S.S.”, după care a săvârşit „cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român”, punând țara în stare de război cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii.

Tot Antonescu a fost acuzat că din motive rasiale a ordonat deportarea populației evreieşti din Bucovina şi Basarabia, cum şi parte din Vechiul Regat, în Transnistria, unde, în cea mai mare parte, a fost executată.

Relația cu Hitler

Un alt capăt de acuzare a fost faptul că s-a pus „în slujba hitlerismului şi fascismului”. Istoricul militar Alesandru Duțu precizează faptul că indiferent de când a stabilit Ion Antonescu primele contacte cu Legaţia Germaniei de la Bucureşti, cert este faptul că le-a reluat în vara anului 1940, recunoscând acest lucru în şedinţa de guvern din 1 octombrie: „ când eram în închisoare, la Bistrița, am tratat, prin intermediul dlui M. Antonescu – însă /a fost / ținut secret – cu germanii asupra tuturor problemelor Statului Român și am arătat, în toate ramurile de activitate ale acestui organism complect al Statului, care este punctul de vedere al g-ralului Antonescu, pentru ca, atunci când împrejurările m-ar aduce la conducerea Statului, să n-am dificultăți cu germanii. Toate principiile pe care l-am pus atunci au fost admise… G-ralul Antonescu este român, moare român și apără interesele Neamului Românesc. Deci, mai întâi satisfac nevoiele Neamului meu și după aceea, ceea ce rămâne, la maximum dau Germaniei și dezvolt puterea de producție a țării, ca germanii să tragă cât mai mult de aici. Acesta este principiul pe care l-am pus astă-vară la Bistrița. Vasăzică, politica românească, în acord cu Axa, însă fără politică de iobăgie și de pauperizare a Țării Românești“.

Acuzații neclarificate de Tribunalul Poporului

„Categoric este faptul că guvernarea mareşalului Ion Antonescu nu a fost lipsită de greşeli. Unele foarte mari, între ele situându-se politica atisemită, deportarea evreilor din Basarabia şi din nordul Bucovinei la est de Nistru, precum şi celelalte măsuri luate împotriva evreilor, în special ordinul de represalii de la Odessa, dat în urma atentatului terorist executat asupra comandamentului român din oraş, în după-amiaza zilei de 22 octombrie 1941.

Fără îndoială este faptul că unele dintre acuzațiile aduse au avut o bază reală, însă important pentru justiție, pentru istorie şi pentru Ion Antonescu ar fi fost ca Tribunalul Poporului să stabilească sigur şi fără nici un dubiu dacă mareşalul a fost sau nu vinovat de toate cele ce i s-au imputat, dacă unele fapte puteau fi evitate în situația în care fusese pusă țara după rapturile teritoriale din 1940 şi în contextul politico-strategic al epocii. Neclarificarea acestor probleme face ca, în prezent, Ion Antonescu să continue să fie elogiat, contestat sau denigrat, aşa cum a fost, de altfel, şi în timpul vieții“, spune istoricul militar Alesandru Duțu.

La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului l-a condamnat de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniță grea pe viață, de trei ori la temniță grea timp de 20 de ani, o dată la detenție riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani, ca şi când una dintre ele, chiar şi pedeapsa capitală, nu ar fi fost de ajuns.

Ultima dorință a lui Ion Antonescu ,,Am să mă rog să fiu îngropat lângă cei care mi-au fost străbuni şi călăuzitori“

Întrebat care îi este ultima dorinţă, Ion Antonescu a declarat: ,,Cer să nu fiu legat la mâini şi nici la ochi, când se va trage în mine”.

Ion Antonescu a fost împușcat în seara zilei de 1 iunie 1946, la orele 18.03 minute, în închisoarea Jilava, cu o zi înainte de a împlini vârsta de 64 de ani. Corpul i-a fost incinerat la Cimitirul „Cenuşa“.

Cu puţin timp înainte de execuţie, mama mareşalului, Liţa Baranga, solicitase primului-procuror să-i fie predat corpul fiului ,,spre a-l îngropa în cavoul familiei, la cimitirul Iancu Nou”. În caz de incinerare, rugase să i se predea cenuşa. Acelaşi lucru îl solicitase şi soţia generalului Constantin Vasiliu, dr. Gabriela Paraschivescu-Vasiliu.

Ultima dorinţă a bătrânei doamne nu a fost însă îndeplinită și nici a mareşalului, care la 17 mai 1946, în ultima scrisoare adresată soţiei, Ion Antonescu consemnase: ,,Am să mă rog să fiu îngropat lângă cei care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, la ,,Iancu Nou”. Acolo voi fi printre acei cu care în copilărie am cunoscut şi bucuriile şi lipsurile”.

Într-o scrisoare adresată soţiei la 17 mai 1946, Ion Antonescu spunea: ,,Nimeni din această ţară n-a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune şi dezinteresare cum am făcut eu. Am dat, de la muncă până la banul nostru, de la suflet până la viaţa noastră, fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lor pătimaşe de azi nu ne înjoseşte şi nici nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi sigură şi dreaptă şi ne va înălţa; sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. Tu ştii că toată viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar, dar a fost înălţător şi va fi nepieritoare. Împrejurările şi oamenii nu au îngăduit să facem binele pe care l-am dorit cu atâta pasiune ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel, am fost un învins, au fost şi alţii …mulţi alţii! Numai dreapta judecată – Istoria – i-a pus la locul lor, ne va pune şi pe noi. Popoarele, în toate timpurile şi peste tot, au fost ingrate; nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la lovituri, cu mângâiere, la nedreptate, cu iertare”.

Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, a cerut retragerea titlului honoris causa acordat lui Ion Antonescu. "Am solicitat Senatului Universității din București să retragă, în proxima sa ședință, titlul de doctor honoris causa, pe care i l-a acordat în 1941 mareșalului Ion Antonescu. Numele dictatorului militar, participant la Holocaustul împotriva evreilor și romilor, nu trebuie să mai fie asociat cu numele unei instituții care respectă libertățile", a scris pe Facebook Cristian Preda.

În 2019, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a solicitat aplicarea Legii 217/2015 şi modificarea denumirii străzilor „Ion Antonescu”.