Iohannis, vizită oficială în Emiratele Arabe Unite. Întrevederi cu mai multe oficialități din EAU

Iohannis, vizită oficială în Emiratele Arabe Unite. Întrevederi cu mai multe oficialități din EAU

Președintele României va efectua, în perioada 18-21 martie 2023, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitația omologului său arab, Alteța Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Vizita are obiectivul de aprofundare a dialogului politico-diplomatic dintre cele două țări.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„Dezvoltarea relațiilor României cu statele regiunii Golfului reprezintă un obiectiv important al politicii externe a țării noastre, având în vedere tradiția solidă a relațiilor bilaterale, impactul evoluțiilor globale actuale asupra intereselor strategice ale ambelor părți, dar și o serie de obiective pragmatice privind dezvoltarea în comun a unor proiecte sectoriale cu state din această regiune. Prioritatea acordată de România acestor relații se înscrie, de asemenea, în noile direcții de acțiune globală a Uniunii Europene, care prevăd dezvoltarea unui parteneriat strategic UE – zona Golfului. Aceste direcții de acțiune au fost amplu reflectate prin adoptarea unei Comunicări comune a UE, la 18 mai 2022, destinate acestei noi abordări strategice, document la elaborarea căruia România și-a adus propria contribuție activă”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, vizita oficială a președintelui Iohannis se înscrie „în dinamica foarte bună a dialogului bilateral româno-emiratez la toate nivelurile, din ultima perioadă, și reflectă soliditatea și complexitatea relației bilaterale. Emiratele Arabe Unite continuă să reprezinte unul dintre cei mai importanți parteneri din regiune, fiind primul partener comercial al țării noastre din zona Golfului, România urmărind dezvoltarea unui parteneriat aprofundat în toate domeniile de interes comun”.

„Obiectivele principale ale vizitei sunt: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de maxim interes pentru ambele părți; impulsionarea relațiilor economice dintre cele două state, aflate deja pe o tendință ascendentă semnificativă; atragerea de investiții în economia românească prin proiecte în domeniul infrastructurii, al energiei, combaterii schimbărilor climatice, în domeniul securității cibernetice și al securității alimentare; diversificarea contactelor sectoriale directe, în aceste domenii prioritare și în altele cu potențial emergent (educație, cercetare și inovare, cultură, contacte inter-umane etc.), astfel încât acestea să aprofundeze suplimentar dialogul politic și economic”, se arată în comunicat.

Sursa citată arată că întrevederile președintelui Klaus Iohannis „vor fixa orientările concrete pentru intensificarea activității Comisiei de cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va fi organizată în a doua parte a anului, la București. Acest format specific relațiilor România – Emiratele Arabe Unite se profilează în continuare ca fiind unul dintre principalele instrumente bilaterale de stimulare a cooperării economice și multisectoriale și reprezintă, totodată, o platformă utilă de dialog guvernamental și de afaceri”.

Întrevederi cu mai mulți oficiali

Cu ocazia vizitei oficiale, Iohannis se va întâlni cu Președintele Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, și cu vice-președintele și prim-ministrul EAU, conducătorul Emiratului Dubai, Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum.

În cadrul întrevederi cu Președintele Mohamed bin Zayed Al-Nahyan se vor evolua posibilitățile concrete de a dinamiza și consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale, în domenii de importanță majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură și securitate alimentară, educație, mediu, situații de urgență.

„Cooperarea pe linia combaterii schimbărilor climatice va fi un subiect aparte pe agenda discuțiilor, având în vedere prioritățile Președintelui României în acest domeniu și rolul Emiratelor Arabe Unite de gazdă a viitoarei Conferințe a Părților pe tema schimbărilor climatice (COP28)”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Cu ocazia vizitei se vor semna mai multe documente bilaterale de către miniștri români de resort și oficiali în domeniul energiei, domeniul securității cibernetice și al educației.

„De asemenea, Președintele României va prezenta evoluțiile legate de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, de consecințele regionale și globale ale acestuia și va promova acordarea unui sprijin susținut pentru Ucraina și Republica Moldova. Discuțiile vor aborda și alte teme de actualitate de pe agenda regională și internațională”, arată sursa citată.

În cadrul vizitei se va efectua și o vizită la Masdar City, proiect care urmărește generarea de soluții moderne privind securitatea energetică, schimbările climatice și dezvoltarea durabilă: „Proiectul Masdar conține spații de cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor de mediu și de investiții pentru comercializarea și implementarea acestora și găzduiește, totodată, un oraș ecologic care îmbină aceste domenii, permițând testarea ideilor inovatoare”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”