Iohannis: Unităţile mobile ATI - o mare reuşită
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, unităţile mobile ATI de la Romexpo din Capitală.
"Este impresionant ce am văzut astăzi împreună, aceste patru tiruri care, fiecare dintre ele, are o funcţiune completă de secţie de terapie intensivă, cu toată aparatura necesară şi aceste unităţi vor putea fi folosite acolo unde este nevoie - şi acum, pentru pacienţi COVID. (...) Ele vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi vor fi folosite la nevoie. Este, pe de altă parte, rezultatul unui parteneriat foarte frumos - şi vreau să subliniez acest lucru: achiziţia şi dotarea acestor unităţi mobile de terapie intensivă sunt rezultatul unei colaborări foarte bune între autorităţile statului, mediul privat, firme, fundaţii, persoane fizice, voluntari - şi iată că se poate. Vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi pentru acest proiect care, din punctul meu de vedere, reprezintă o mare reuşită. Este o colaborare şi vreau să mulţumesc celor implicaţi din partea Guvernului, din partea Departamentului de Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, firme private, fundaţii, voluntari. Toţi au contribuit, unii cu bani, alţii cu muncă. Au existat acţiuni de strângere de fonduri şi vreau să mulţumesc şi persoanelor individuale, persoanelor fizice care au donat bani pentru acest proiect". a afirmat Iohannis.
El a arătat că dotările unităţilor mobile ATI sunt de ultimă oră.
"Sunt convins că atunci când va fi nevoie de ele, vor fi extrem de utile", a spus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat unităţile mobile ATI de la Romexpo împreună cu premierul Ludovic Orban, miniştrii de Interne şi al Sănătăţii, Marcel Vela, respectiv Nelu Tătaru, şi şeful DSU, Raed Arafat. AGERPRES