Iohannis: UE traversează un moment de criză, dar nu îşi abandonează obiectivele strategice şi partenerii cei mai apropiaţi
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la reuniunea la nivel înalt a liderilor din statele membre ale Uniunii Europene cu reprezentaţii partenerilor din Balcanii de Vest, care s-a desfăşurat în format videoconferinţă, context în care a pledat pentru un parteneriat consolidat între UE şi Balcanii de Vest, ca fiind cel mai bun răspuns pentru combaterea crizei actuale, dar şi pentru a consolida valorile fundamentale şi principiile democratice.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, principalele teme de discuţie în cadrul reuniunii s-au axat pe cooperarea privind gestionarea pandemiei de COVID-19, reafirmarea perspectivei europene pentru regiunea Balcanilor de Vest, precum şi pe reiterarea angajamentului regiunii faţă de valorile europene şi procesul de reforme.
Administraţia Prezidenţială arată că, în cadrul intervenţiei sale, preşedintele Iohannis a transmis un mesaj de unitate şi solidaritate în contextul provocărilor cu care regiunea se confruntă în actuala criză generată de pandemie.
"Preşedintele României a subliniat faptul că, deşi Uniunea Europeană traversează un moment de criză, aceasta nu îşi abandonează obiectivele strategice şi partenerii cei mai apropiaţi. În context, preşedintele Klaus Iohannis a salutat deciziile strategice adoptate la nivelul Uniunii Europene în luna martie 2020 privind continuarea procesului de extindere, prin deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord", se arată în comunicat.
Totodată, şeful statului a exprimat susţinerea României pentru un angajament consolidat al Uniunii Europene faţă de perspectiva europeană a regiunii, continuarea acestui angajament reprezentând o investiţie strategică în stabilitatea şi dezvoltarea Balcanilor de Vest, ca parte a proiectului european.
Preşedintele Iohannis a încurajat partenerii din Balcanii de Vest să continue procesele de implementare a reformelor, aspecte esenţiale pentru a demonstra ataşamentul lor ferm faţă de valorile europene şi orientarea lor strategică proeuropeană.
El a evocat şi importanţa deosebită a cooperării regionale pentru gestionarea provocărilor comune, dar şi importanţa unei mai bune comunicări şi promovări a politicilor şi a sprijinului Uniunii pentru Balcanii de Vest, pentru combaterea dezinformării şi a altor activităţi hibride.
"Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că partenerii din Balcanii de Vest nu trebuie să pună la îndoială cine le sunt partenerii naturali şi adevăraţi, întrucât Uniunea Europeană se bazează pe adevăr, pe fapte, pe cunoştinţe şi cooperare internaţională autentică", indică Administraţia Prezidenţială.
În cadrul reuniunii a fost adoptată o Declaraţie comună prin care se reafirmă perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest şi se reflectă angajamentul Uniunii Europene pentru o cooperare mai strânsă cu această regiune. Totodată, este evidenţiat ataşamentul faţă de valorile şi principiile fundamentale care stau la baza proiectului european şi care vor rămâne definitorii pentru avansarea cooperării.
În Declaraţie se face referire la pachetul economic care a fost mobilizat de UE pentru sprijinirea Balcanilor de Vest în combaterea epidemiei COVID-19 şi recuperarea după pandemie. Acest pachet include un sprijin imediat pentru sectorul sănătăţii, în special prin furnizarea de materiale esenţiale pentru a salva vieţi şi sprijin semnificativ pentru nevoile de recuperare socială şi economică ale partenerilor din Balcanii de Vest, precum şi un pachet de asistenţă macrofinanciară de 750 milioane de euro şi 1,7 miliarde de euro pachet de asistenţă din partea Băncii Europene de Investiţii.
În ceea ce priveşte gestionarea provocărilor de securitate, Declaraţia menţionează că UE şi Balcanii de Vest împărtăşesc o serie de provocări care solicită o acţiune individuală şi colectivă coordonată. În acest sens, se pune accentul pe avansarea cooperării în problemele de securitate cu mai multă determinare şi într-un mod mai sistematic, inclusiv la nivel operaţional.
Declaraţia face referire şi la combaterea terorismului şi a extremismului, a criminalităţii organizate şi a corupţiei, gestionarea migraţiei ilegale, aprofundarea cooperării în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune şi reiterează apelul către toţi partenerii să progreseze către alinierea deplină la poziţiile Uniunii în materie de politică externă, în special în aspectele în care există interese comune majore. AGERPRES