Iohannis: Sunt alături de familiile îndoliate, care au primit astăzi vestea tragică a dispariției celor dragi
Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, că este alături de familiile îndoliate, după o zi în care șapte răniți în incendiul de la clubul Colectiv au decedat. "Sunt cu gândul și cu sufletul alături de familiile îndoliate, care au primit astăzi vestea tragică a dispariției celor dragi, aflați în suferință în spitale. Dumnezeu să-i odihnească!", a scris Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
În total, numărul pacienților decedați în urma incendiului din Club Colectiv a ajuns la 39.
Șapte răniți au decedat, în cursul zilei de sâmbătă, cinci dintre aceștia la spitale din România, iar doi, după ce au fost transferați în Olanda. AGERPRES