Iohannis strânge mulţi fani activi pe Facebook, dar e departe de Ponta

Iohannis strânge mulţi fani activi pe Facebook, dar e departe de Ponta

Victor Ponta continuă să aibă cei mai mulţi fani pe Facebook, dar şi ceilalţi candidaţi înregistrează progrese semnificative, cea mai rapidă creştere a numărului de simpatizanţi fiind a lui Klaus Iohannis, care în ultimele şapte săptămâni a reuşit să-şi tripleze numărul susţinătorilor.

Potrivit unei analize Mediafax Research&Monitoring, pe primul loc în top ca număr de mesaje este Monica Macovei cu 68 de postări, dar din punct de vedere al eficienţei comunicării Klaus Iohannis conduce detaşat, mesajele sale reuşind să strângă cele mai multe aprecieri (253.555). De asemenea, Klaus Iohannis se situează pe primul loc şi în ceea ce priveşte asumarea şi promovarea mesajului de către fani - postările sale fiind distribuite de 16.757 ori, comparativ cu mesajele lui Victor Ponta care au fost distribuite doar de 12.003 ori, deşi premierul are un număr aproape dublu de simpatizanţi faţă de Iohannis.

Pe ansamblu, la numai trei săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, Facebook se dovedeşte a fi unul dintre cele mai dinamice canale de comunicare, primii şase candidaţi la Preşedinţie oferind publicului online peste 280 de mesaje, care au fost recompensate cu 623.244 aprecieri, au primit 31.170 comentarii şi au fost distribuite de 52.426 de ori.

În săptămâna 6-12 octombrie, Monica Macovei are cele mai multe postări - 68, cu 3 mai puţine decât săptămâna precedentă, însă este în continuare cea mai activă, fiind urmată de Victor Ponta - 54, Elena Udrea - 50, Klaus Iohannis - 48, Călin Popescu Tăriceanu - 38, Corneliu Vadim Tudor - 23.

Deşi e pe locul patru ca număr de postări, eficienţa lui Klaus Iohannis este în creştere puternică, depăşindu-l pe Victor Ponta, care stagnează sau chiar scade la anumite capitole.

Astfel, cu cele 48 de postări din săptămâna 6-12 octombrie, Klaus Iohannis a strâns 253.555 like-uri, 8.925 comentarii şi 16.757 share-uri, după ce săptămâna anterioară, cu 43 de postări, a adunat 196.917 like-uri, 5.778 comentarii şi 10.604 share-uri.

Ponta a avut, la cele 54 de postări, 171.178 like-uri, 10.704 comentarii şi 12.003 share-uri, în timp ce săptămâna precedentă, cu 56 de postări, a obţinut 183.609 like-uri, 8.630 comentarii şi 10.927 share-uri.

Şi pe Facebook bătălia principală se dă tot între Ponta şi Iohannis, care s-au detaşat în ceea ce priveşte eficienţa faţă de Elena Udrea şi Monica Macovei.

Monica Macovei (68 de postări) a adunat 88.088 like-uri, 5.532 comentarii şi 13.369 share-uri, faţă de 74.636 like-uri, 3.698 comentarii şi 9.395 share-uri, la cele 71 de postări din săptămâna anterioară.

Pe locul trei la numărul de postări (50), Elena Udrea a avut 94.461 like-uri, 4.627 comentarii şi 6.317 share-uri, fiind ca performanţe peste Monica Macovei datorită numărului mai mare de fani, cu excepţia distribuirilor de mesaje, unde Macovei dovedeşte că fanii săi, deşi mai puţini, sunt mai ataşaţi de candidat şi mai buni comunicatori.

Următorul candidat, Călin Popescu Tăriceanu, are 38 de postări, faţă 19 postări săptămâna trecută, însă are o eficienţă redusă, cu 4.619 like-uri, 175 comentarii şi 984 share-uri. Corneliu Vadim Tudor şi-a crescut şi el activitatea pe Facebook de la 14 postări săptămâna precedentă, cu 3.222 like-uri, 294 comentarii şi 570 share-uri, la 23 de postări în săptămâna 6-12 octombrie, cu 11.323 like-uri, 1.207 comentarii şi 2.996 share-uri. Astfel, faţă de Tăriceanu, Vadim Tudor dovedeşte că are fani activi şi că, dacă îşi creşte activitatea pe Facebook, aceştia sunt implicaţi şi îl ajută la capitolul eficienţă.

La numărul mediu de like-uri pe postare, topul este condus de Klaus Iohannis - 5.282, urmat de Victor Ponta - 3.170, Elena Udrea - 1.889, Monica Macovei - 1.295, Corneliu Vadim Tudor - 492 şi Călin Popescu Tăriceanu - 122.

Evoluţia numărului de aprecieri pe postare faţă de săptămâna precedentă arată o creştere de 53% la Corneliu Vadim Tudor, el fiind urmat de Monica Macovei - 19%, Klaus Iohannis - 13% şi scăderi la Victor Ponta, cu 3%, Elena Udrea - 9%, Călin Popescu Tăriceanu - 10%.

Media comentariilor pe postare este de 198 - Victor Ponta, 186 - Klaus Iohannis, 93 - Elena Udrea, 81 - Monica Macovei, 52 - Corneliu Vadim Tudor, 5 - Călin Popescu Tăriceanu.

În ceea ce priveşte analiza conţinutului, din cele 68 de mesaje ale Monicăi Macovei 30 au fost mesaje de mobilizare a simpatizanţilor, 14 atacuri la adresa adversarilor politici, 8 au menţionat participarea la diferite evenimente electorale şi 5 au vizat oferta politică. În celelalte 11 mesaje a răspuns la diferite atacuri ale adversarilor, a abordat teme de politică externă, economie şi justiţie.
Cea mai apreciată postare a Monicăi Macovei a fost imaginea unui banner al candidatului Victor Ponta care conţinea mesajul: "Dacă USD nu câştigă alegerile prezidenţiale, scapă cine poate" Acesta a beneficiat de 3.787 aprecieri, 287 comentarii şi 1.496 distribuiri.

Victor Ponta a oferit în perioada de referinţă un număr de 54 de mesaje, din care 10 postări au vizat participarea la diferite evenimente, câte 9 postări au fost dedicate mobilizării electoratului şi respectiv prezentării realizărilor din perioada guvernării, iar 6 au abordat probleme economice. Alte 19 mesaje au vizat: problemele externe – 5 postări, sport – 4 postări, atacarea adversarilor şi prezentarea ofertei politice - câte 3 postări, educaţia şi temele sociale – câte 2 postări şi o ripostă la atacuri ale adversarilor. Cel mai apreciat mesaj al lui Ponta a fost o urare de "La mulţi ani" adresată lui Gică Popescu. Acest mesaj a primit 8.892 aprecieri şi 901 comentarii şi 425 distribuiri.

Elena Udrea a postat săptămâna trecută 50 de mesaje, 15 dintre acestea prezentând diverse evenimente la care a participat, alte 15 au fost mesaje de mobilizare a simpatizanţilor, 7 s-au referit la realizările din vremea în care aceasta era la guvernare, 6 au fost atacuri la adresa adversarilor politici şi 3 au abordat teme economice. Alte 4 mesaje au abordat diverse teme de actualitate.
Cel mai apreciat mesaj al Elenei Udrea a fost un banner care prezenta realizările ei, care a primit 5.986 aprecieri şi 379 comentarii şi 451 distribuiri.

Klaus Iohannis a postat 48 de mesaje, majoritatea fiind de mobilizare (28) şi prezentări ale evenimentelor la care acesta a participat (9). Teme ca educaţia, problemele sociale, realizările personale şi apărarea la atacurile venite din partea adversarilor au avut alocate fiecare câte 2 postări. În câte o postare a vizat şi problematica socială şi a afacerilor externe. Un mesaj de mobilizare în care invită simpatizanţii să i se alăture pe site-ul său a fost cea mai apreciată postare de săptămâna trecută. Acesta a primit 12.824 like-uri, 810 comentarii şi 1.369 distribuiri.

Dintre cele 38 de mesaje postate de Călin Popescu Tăriceanu săptămâna trecută 20 s-au referit la evenimente la care acesta a fost prezent şi 11 au fost apeluri de mobilizare. În celelalte postări a abordat teme economice, sportive, şi-a prezentat oferta politică şi realizările guvernării sale. Cea mai apreciată postare a lui Călin Popescu Tăriceanu l-a prezentat pe acesta la festivalul peştelui, mesajil primind 257 like-uri, 9 comentarii şi 27 distribuiri.

Corneliu Vadim Tudor a oferit 23 de postări, din care 11 au fost atacuri directe sau sub formă de pamflet la adresa adversarilor politici, 4 au prezentat participarea acestuia la diferite evenimente, 3 au prezentat oferta politică şi 2 au fost mesaje de mobilizare. Alte 3 mesaje au abordat teme legate de sport şi educaţie. Un apel de mobilizare la vot a fost mesajul cel mai apreciat de către fanii lui C.V. Tudor, beneficiind de 1.369 aprecieri, 131 comentarii şi 497 distribuiri.

Evoluţia numărului de fani faţă de săptămâna anterioară arată creşteri la toţi prezidenţiabilii: Klaus Iohannis - 12,21%, Monica Macovei - 9,92%, Elena Udrea - 5,47%, Victor Ponta - 2,56%, Călin Popescu Tăriceanu - 1,94%, Corneliu Vadim Tudor - 0,28%.

În ceea ce priveşte asumarea mesajului de către fani (procent share raportat la numărul de fani), cel mai bine stă Monica Macovei, 18,31% dintre dintre fani distribuind mesajele acesteia. Urmează în top Călin Popescu Tăriceanu - 6,30%, Klaus Iohannis - 5,89%, , Elena Udrea - 2,70%, Corneliu Vadim Tudor - 2,18% şi Victor Ponta - 2,03%, .

Evoluţia numărului de fani arată o creştere şi mai puternică la Klaus Johannis faţă de săptămânile precedente, el începând să se detaşeze de Elena Udrea, pe care o depăşise cu o săptămână în urmă, dar distanţa faţă de Victor Ponta este în continuare foarte mare. Monica Macovei înregistrează o creştere constantă a numărului fanilor săptămână de săptămână, dar este în continuare departe de Elena Udrea şi nu îl depăşeşte nici în această săptămână pe Vadim Tudor. În topul fanilor conduce Victor Ponta - 551.619, urmat de Klaus Iohannis - 284.350, Elena Udrea - 234.312, Corneliu Vadim Tudor - 78.771, Monica Macovei - 73.010, Călin Popescu Tăriceanu - 15.615.

Astfel, dintr-un total de 1.237.677 fani ai celor şase candidaţi în 13 octombrie, Victor Ponta are 44,6%, Klaus Iohannis - 23%, Elena Udrea - 18,9%, Corneliu Vadim Tudor - 6,4%, Monica Macovei - 5,9%, Călin Popescu Tăriceanu - 1,3%.

De remarcat că Elena Udrea, Monica Macovei şi Klaus Iohannis au reuşit la sfârşitul săptămânii trecute să-i depăşească cumulat pe Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu la numărul de simpatizanţi pe Facebook. Astfel, primii au reuşit să cumuleze 591.672 susţinători, ceilalţi reuşind să strângă 567.234 de fani pe Facebook.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…