Iohannis și Nuland au „evidențiat progresele substanțiale în combaterea corupției”

Iohannis și Nuland au „evidențiat progresele substanțiale în combaterea corupției”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi euroasiatice, Victoria Nuland, şeful statului spunând că nu ştie dacă vizita i se datorează şi lui dar că se bucură că a venit, Nuland răspunzând că ”i se datorează,cu siguranţă”.

Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu Victoria Nuland a durat aproximativ o oră, şi a fost prima întâlnire a secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru afaceri europene şi eurasiatice, în cadrul vizitei pe care o efectuează, marţi şi miercuri, la Bucureşti.

Victoria Nuland a fost întâmpinată la Palatul Cotroceni de consilierul personal al preşedintelui , Mihai  Răzvan Ungureanu. Nuland l-a felicitat pe Ungureanu pentru noul post de consilier al şefului statului şi a declarat că se bucură că a revenit la Bucureşti.

Şeful statului a declarat în cadrul întâlnirii că se bucură pentru această vizită a Victoriei Nuland, la Bucureşti, la începutul mandatului său la Palatul Cotroceni, potrivit imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială.

 
”Bine aţi venit! Mă bucur că aţi decis să faceţi o vizită atât de repede, în mandatul meu. Nu ştiu dacă acest lucru mi se datorează şi mie, dar mă bucur”, i-a transmis preşedintele Iohannis Victoriei Nuland.  

Nuland i-a răspuns lui Iohannis: ”Cu siguranţă vi se datorează, am venit să vă văd”.

Preşedintele Iohannis a mai spus: ”Avem multe lucruri în comun şi aştept cu nerăbdare această întâlnire”.

Au fost evidențiate „progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei”.

Administrația Prezidențială a difuzat un comunicat de presă, după discuțiile cu înaltul diplomat american, afirmând că „în centru discuțiilor s-a aflat parteneriatul strategic cu SUA” și au fost evidențiate „progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei”.

„În centrul discuţiilor s-a aflat dorința României de a întări Parteneriatul Strategic cu SUA prin extinderea colaborării nu doar în domeniul militar ci și economic. Preşedintele a salutat interesul companiilor americane în acest sector şi a încurajat creşterea prezenţei lor pe piaţa românească. În acest sens, a subliniat nevoia de stabilitate legislativă, predictibilitate şi transparență în mediul de afaceri.

Cei doi interlocutori au evidenţiat progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei.

De asemenea, s-a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice din regiune. Preşedintele a reafirmat angajamentele ferme ale României ca stat membru NATO, exprimând hotărârea de a se aloca resursele necesare pentru un răspuns adecvat la evoluţiile de securitate preocupante din regiunea noastră şi din Europa”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.




populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!