Iohannis, reuniune trilaterală cu Olaf Scholz și Maia Sandu. România și Germania, sprijin pentru R. Moldova
Președintele României a avut o reuniune trilaterală cu cancelarul german Olaf Scholz și președintele R. Moldova, Maia Sandu, în urma căreia a subliniat că statul german și cel român au o viziune similară privind sprijinul pentru Moldova.
În urma reuniunii trilaterale cu cancelarul german Olaf Scholz și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Șeful statului Român, Klaus Iohannis a afirmat că România și Germania au o viziune similară privind importanța unui sprijin robust politic, financiar și tehnic, pentru asigurarea stabilității și pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.
„Am transmis doamnei Președinte Sandu un mesaj clar: vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău! Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale. Cu toate provocările, Președintele Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au acționat responsabil, eficient și hotărât. Au făcut eforturi substanțiale pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependență permanentă în care a fost mult timp captivă. Republica Moldova a întreprins demersuri considerabile pentru a face reformă, pentru a combate corupția și a întări justiția, cu scopul de a avansa procesul de integrare europeană”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a arătat că în cadrul întâlnirii a fost abordată și „tema integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi”.
Klaus Iohannis a explicat că autoritățile de la Chișinău trebuie să gestioneze consecințele războiului, creșterea prețurilor și nevoia de asigurare a resurselor energetice pentru următorul sezon.
„Acestea sunt teme pe care le abordăm cu prioritate și la nivelul Uniunii Europene. Republica Moldova se află în prima linie, confruntată cu consecințele războiului de la granița sa și cu acțiuni de destabilizare extrem de virulente ale Rusiei, toate puternic resimțite de cetățeni. România va fi mereu alături de Republica Moldova și suntem uniți la nivelul Uniunii Europene în a-i acorda tot sprijinul necesar, inclusiv pentru întărirea rezilienței sale și pentru protejarea sa în fața acțiunilor destabilizatoare. Mărturie stau concluziile angajante adoptate chiar la ultimul Consiliu European. Acestea reafirmă nivelul ridicat de conștientizare la nivelul liderilor europeni a riscurilor și a necesității unei acțiuni hotărâte”, a mai arătat președintele.
Șeful statului a mai arătat că România participă activ la „demersurile Uniunii Europene pentru înființarea unei misiuni civile a Politicii de securitate și apărare comună în Republica Moldova și pentru continuarea sprijinului oferit Republicii Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace”, subliniind că „Republica Moldova nu este singură, iar această reuniune trilaterală de astăzi demonstrează în mod clar acest fapt”, iar „Republica Moldova se poate baza pe prieteni sinceri, care i-au fost și îi sunt mereu alături și care acționează hotărât în sprijinul său”.
Posibil sprijin financiar suplimentar pentru Republica Moldova
Președintele a mai arătat că „la nivelul Consiliului s-a decis organizarea unui pachet de sprijin pentru Republica Moldova, este în lucru. Pot să spun că noi suntem hotărâți și dispuși să ne implicăm cu experți, cu tehnică și, dacă va fi nevoie, și cu o finanțare suplimentară. Este interesul nostru să avem un sprijin consistent pentru Republica Moldova”.
Sursa: adevarul.ro