Planurile Coaliţiei privind posibilitatea revizuirii Constituţiei în următoarea perioadă par să fie date peste cap de preşedintele Klaus Iohannis, care şi-a exprimat scepticismul privind varianta unor modificări în acest mandat al Parlamentului.
„Cred că este nevoie de o revizuire a Constituţiei, în sensul modernizării Constituţiei. Însă şi aici trebuie să fim realişti. Constituţia nu se revizuieşte de un grup de tehnicieni, ci este un proces politic amplu, care în final ajunge în faţa poporului, care trebuie să se exprime prin referendum. Noi ştim că aceste proceduri sunt foarte complicate, sunt greu de pus în practică, şi în acest sens o să-mi exprim o opinie care poate vă surprinde. Da, cred că este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei, şi nu, nu cred că este posibil politic până în 2024”, a afirmat şeful statului.
Modificările, enunţate de Iohannis
Practic, preşedintele României vine să susţină poziţia PNL pe subiect, liberalii exprimându-se de mai multe ori privind amânarea începerii negocierilor privind revizuirea Constituţiei. Motivul a fost mereu faptul că multiplele crize trebuie să reprezinte o prioritate pentru Coaliţie, nu începerea unor discuţii contondente pe o problematică sensibilă. Cu toate acestea, Klaus Iohannis a fost printre singurii politicieni care au vorbit concret despre ce modificări ar trebui avute în vedere, printre care clarificarea procedurilor privind alegerile anticipate, astfel încât tot demersul să nu fie aproape imposibil, dar şi problematica interimatului la un minister.
Social-democraţii, care şi-au întemeiat venirea la guvernare pe necesitatea revizuirii Constituţiei, s-au distanţat şi ei etapizat de subiect. După câteva zile de abordare a temei în noiembrie, singura dată când s-a mai vorbit de modificarea acesteia a fost de Ziua Constituţiei, în luna mai. La acea vreme, Marcel Ciolacu afirma că trebuie să vină cu draftul modificărilor Robert Cazanciuc şi Titus Corlăţean. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, la nivelul PSD nici măcar nu au început dezbaterile pe această temă.
Pentru revizuirea Constituţiei ar trebui să existe o majoritate parlamentară de două treimi în fiecare Cameră, apoi modificările să treacă de filtrul CCR, iar în cele din urmă să fie validate de un referendum, cu o prezenţă de peste 30% din populaţie.
Ei vorbesc, ei aud
Singurii parlamentari care mai aduc în discuţie tema revizuirii Constituţiei sunt cei de la UDMR. De altfel, din partea lor au şi venit numeroase idei de modificare. Ultima, enunţată de Kelemen Hunor, este limitarea domeniilor în care poate fi dată o ordonanţă de urgenţă, pentru a nu se mai apela des la acest instrument. Iar practica îi arată lui Kelemen Hunor că inclusiv Guvernul din care face parte ca vicepremier apelează des la soluţia OUG-urilor. Situaţia aceasta s-a văzut mai ales în cazul îndeplinirii în termen scurt a unor jaloane şi ţinte din PNRR, după cum singur a recunoscut liderul UDMR.
Dreptul la avort, doar în lege, nu în Constituţie
Preşedintele Iohannis s-a pronunţat şi pe problematica referitoare la dreptul la avort, înscris sau nu într-o lege fundamentală, în contextul deciziei Curţii Supreme din Statele Unite, care a precizat că dreptul acesta ţine de decizia fiecărui stat în parte. „Este o chestiune care atunci când se discută este posibil să se aducă în discuţie. Însă dacă această temă a devenit o complicaţie politică în Statele Unite ale Americii, nu înseamnă că trebuie şi noi să facem o complicaţie din ea. Situaţia este rezonabil rezolvată prin legislaţia românească”, a precizat Iohannis.