Iohannis: Primirea Premiului ''Carol cel Mare'' - o oportunitate de a prezenta România drept un partener solid şi de încredere în UE

Iohannis: Primirea Premiului ''Carol cel Mare'' - o oportunitate de a prezenta România drept un partener solid şi de încredere în UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că primirea premiului internaţional ''Carol cel Mare'' reprezintă o oportunitate de a prezenta România drept un partener solid şi de încredere în cadrul Uniunii Europene.

"Am arătat că urmează să primesc această înaltă şi prestigioasă distincţie în numele României, drept recunoaştere a eforturilor noastre, a angajamentului în folosul unităţii şi solidarităţii europene. Totodată, premiul se datorează societăţii româneşti, care a reconfirmat prin voturile exprimate pe parcursul anului trecut ataşamentul faţă de Europa şi valorile sale. (...) Decernarea premiului "Carol cel Mare" va reprezenta (...) o excelentă oportunitate de a prezenta România drept un partener solid şi de încredere în cadrul Uniunii Europene, dedicat profund consolidării proiectului european", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la conferinţa de presă comună cu Jurgen Linden, preşedintele Consiliului Director al Societăţii pentru conferirea premiului internaţional "Carol cel Mare" al oraşului Aachen, şi cu Marcel Philipp, primarul oraşului Aachen.
 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO 


El a arătat că acest premiu îi oferă oportunitatea de a se implica pentru consolidarea proiectului european.

"Cred că este important şi, îmi place să subliniez, că acest premiu extrem de onorant, important îl primesc eu, dar cred că în realitate îl primesc eu pentru români, pentru România. Un politician singur poate să dea impulsuri, poate să aibă o atitudine, poate să vină cu idei, dar pentru a pune în mişcare lucrurile are nevoie cel puţin de o echipă şi echipa mea este foarte mare - sunt toţi românii proeuropeni. În acest sens intenţionez să folosesc această ocazie pentru a resublinia valoarea proiectului european, pentru a mă implica pentru consolidarea proiectului european şi pentru a fi o voce în Europa care vorbeşte clar, răspicat pentru UE, pentru viitorul UE şi pentru depăşirea diferitelor crize cu care vrem, nu vrem ne confruntăm, dar eu sunt convins că noi, românii, noi, europenii, avem şi forţa şi capacitatea şi ştiinţa pentru a moderniza în continuare proiectul european, pentru a-l face mai solid, mai consolidat, mai unit şi pentru a reuşi să-l facem mai performant pentru cetăţenii europeni", a afirmat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, poporul român este profund ataşat de valorile şi construcţia europene.

"Imaginea României de stat profund proeuropean este mult mai vizibilă acum, după exercitarea pentru prima dată a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019. Rezultatele importante pentru avansarea dosarelor europene cu miză majoră, precum şi evenimentele organizate în România în timpul acestui mandat - cel mai important fiind Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, finalizat prin adoptarea Declaraţiei de la Sibiu - au demonstrat capacitatea României de a asuma un rol de stat membru al Uniunii matur şi pregătit să contribuie la consolidarea Uniunii Europene", a susţinut Klaus Iohannis.

Şeful statului a indicat că România îşi doreşte o consolidare a proiectului integrării europene în baza principiului convergenţei şi coeziunii.

Preşedintele Consiliului Director al Societăţii pentru conferirea premiului internaţional "Carol cel Mare" al oraşului Aachen a motivat acordarea premiului şefului statului român.

"Consiliul Director al Societăţii a adoptat în unanimitate conferirea. Foarte repede în acest an am luat decizia de a conferi premiul deoarece suntem convinşi că preşedintele Iohannis la ora actuală este una dintre figurile conducătoare cele mai importante ale politicii europene, este o personalitate stabilă care susţine valorile europene, este cel care promovează valorile europene, este un susţinător al statului de drept, al separării puterilor, susţine protecţia minorităţilor, reprezintă o personalitate care ştie că şi oamenii din Europa trebuie să beneficieze de echilibrul social şi trebuie să aibă o siguranţă a vieţii. Suntem foarte mândri că preşedintele primeşte în acest an premiul", a spus Jurgen Linden.
 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO  


El a afirmat că Europa se confruntă cu crize, precum Brexit, migranţii, probleme financiare neclarificate.

"Aceste crize pot fi soluţionate cu stabilitatea unor oameni aşa cum este preşedintele Iohannis în Europa. Din punctul nostru de vedere, este un caz fericit şi un noroc pentru România şi din punctul de vedere al oraşului Aachen să spun că este un caz fericit şi un noroc pentru Europa şi un model pentru cetăţenii noştri, mai ales pentru generaţia tânără. (...) Împreună cu dumneavoastră, la Aachen, putem să dă un impuls pentru Uniunea viitoare, un impuls care sperăm noi să fie auzit în Europa", a susţinut Linden.

Primarul oraşului Aachen a subliniat şi el importanţa primirii premiului de către preşedintele Klaus Iohannis.

"Obiectivul nostru este să realizăm viitorul Europei împreună. Pentru aceasta avem nevoie de progrese în integrarea Europei, dar, în acelaşi timp, ne uităm la diversitatea culturală, la şansele care rezidă în aceasta şi noi vedem că România este o ţară de care Europa are nevoie şi este o ţară despre care Germania trebuie să afle mai mult decât ştie până acum. Aachen este poate un loc special ca să vorbim despre Europa, despre viitorul Europei, să avem un schimb de idei despre istorie, şansele care rezidă în diversitatea şi unitatea Europei. Vrem să folosim această posibilitate de a vorbi din Aachen despre Europa, vrem să creăm o platformă pentru oamenii care au ceva de spus, care sunt un exemplu pentru Europa", a spus Marcel Philipp. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”