Iohannis: Prima temă de negociere a UE 27 cu Marea Britanie privește cetățenii - mă voi implica puternic pentru românii de acolo

Iohannis: Prima temă de negociere a UE 27 cu Marea Britanie privește cetățenii - mă voi implica puternic pentru românii de acolo

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că prima temă a negocierilor ce se vor purta cu Marea Britanie, în cadrul Brexit, o reprezintă cea legată cetățeni și drepturile acestora, adăugând că se va implica foarte puternic în acest proces pentru a se asigura că drepturile românilor de acolo sunt respectate.

El a subliniat că discuțiile pe acest subiect se vor purta de către UE 27 pe o singură voce, unitar, într-un format de tip echipă.

"Românii care s-au stabilit în Marea Britanie sau care au ales reședința în Marea Britanie sunt, sigur, la mijloc, sunt oarecum victimele acestor discuții și nu sunt singurii. Existența pieței unice cu cele patru libertăți a făcut ca milioane de europeni să se mute, să-și găsească loc de muncă în altă țară, pornind de la premisa că aceste libertăți sunt bine definite, rămân în valoare, și, probabil, pe timpul vieții lor nu se va schimba nimic. Iată, însă, că pentru Marea Britanie, prin referendumul care s-a ținut acolo, lucrurile s-au schimbat. Acum, nu putem să pornim negocieri sau să avem abordări care fac victime din acești oameni care nu au nicio vină. Pe de altă parte, dacă e vorba de românii noștri, eu mă simt obligat să mă implic foarte puternic în aceste discuții pentru a avea garanția că drepturile românilor de acolo sunt respectate", a afirmat Iohannis, pentru "Calea Europeană".

El a adăugat că, desigur, nu este singurul șef de stat sau de guvern din cadrul UE 27 care se implică pentru cetățenii săi.

"Abordări similare putem să găsim, de exemplu, la polonezi, care au un număr mai mare de concetățeni, și la mulți alții. Una peste alta, rezultatul foarte pozitiv al acestor abordări pe care le-am susținut este că prima temă care va fi negociată sunt tocmai cetățenii și drepturile cetățenilor. Eu cred că, în final, vom avea soluții bune pe acest capitol și pot să plec de la premisa că românii care trăiesc și muncesc în Marea Britanie nu au de ce se teme. Drepturile lor vor fi apărate și vom merge împreună, cei 27, în negocieri în așa fel încât să scoatem maximum din aceste negocieri pe drepturile cetățenilor", a punctat președintele.

Iohannis a subliniat, totodată, că negocierile cu Marea Britanie se vor purta în format de echipă și nu la nivel de bilateral.

"Noi am discutat de la început câteva principii și a fost evident pentru toată lumea că există acest, hai să-i zicem, pericol al negocierilor bilaterale în detrimentul negocierilor de tip echipă. Și trebuie să spun că niciun stat membru nu a fost de părere că trebuie să dăm prioritate negocierilor bilaterale. Toată lumea a înțeles foarte repede de ce este absolut necesar și singura cale fezabilă să stabilim o echipă de negociere care reprezintă UE 27, să avem un cadru de negociere agreat în Consiliul European, să avem acest cadru agreat inclusiv în Parlamentul European și să pornim negocierile ca și echipă. Nu există o altă abordare fezabilă, nu au existat încercări din partea UE 27 de a negocia în alte formate", a susținut șeful statului.

El a reamintit că decizia cea mai recentă la nivel european a consfințit acest lucru.

"Ultima decizie, de acum câteva zile, a consfințit acest lucru — UE 27 este o uniune solidară care va negocia cu o singură echipă, pe o singură voce. (...) Deci, nu vor exista înțelegeri bilaterale, nu vor exista negocieri bilaterale, chiar dacă e posibil ca de partea britanică să se fi dorit așa ceva, de partea noastră nu există această dorință", a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, Brexit-ul nu este un proiect asumat la nivel european, ci o decizie unilaterală a Marii Britanii.

"Brexit-ul nu este un proiect european. De multe ori în discuții constat cu oarecare surprindere că sunt oameni care au impresia că ne-am înțeles asupra Brexit-ului. Nici vorbă, este o decizie unilaterală, nefericită a Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Și atunci, așa trebuie tratată problema, nu este nicidecum un proiect la care am lucrat toți 28 și ne-am înțeles că Marea Britanie pleacă", a declarat Iohannis.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”