Iohannis: Pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună; aceasta e evoluţia României în ultimul secol

Iohannis: Pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună; aceasta e evoluţia României în ultimul secol

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că România trebuie să aibă un cadru mult mai stabil, astfel încât tinerii care studiază în străinătate să revină în ţară.

"Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educaţi, posibilităţi, dorinţa societăţii, ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este catalizatorul. Este ca şi cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună şi avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreţi, şi ne uităm la ele şi cineva întreabă: aveţi tot ce vă trebuie? Da, dar de acolo urmează pasul cel mai important - de a pune toate ingredientele laolaltă în aşa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună şi nu ceva ars care este mai degrabă jenant. Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol. Am trecut prin perioade deosebit de bune pentru România, evident Marea Unire este primul eveniment extrem de pozitiv din această serie, pe urmă ne-am pierdut un pic, am trecut prin dictaturi dintre cele mai grele, cu rezultate groaznice, am revenit cu un eveniment foarte pozitiv în decembrie '89 şi de atunci căutăm calea care de toate generaţiile a fost definită ca şi o cale europeană şi euroatlantică şi cred că în unele domenii facem faţă, dar mai este foarte mult de lucru", a spus şeful statului, la Ambasada României de la Paris, întrebat cu privire la modul în care tinerii care studiază în străinătate ar putea fi convinşi să nu mai părăsească ţara.

El a subliniat necesitatea creării unui cadru mai stabil, predictibil şi solid îndreptat spre meritocraţie.

"Avem tineri valoroşi şi aici şi dvs sunteţi dovada vie. Avem tineri foarte valoroşi şi în ţară. Fenomenul care mă întristează de fiecare dată este că cei din ţară ar veni aici, dar voi nu v-aţi întoarce şi atunci rolul politicienilor ar fi să analizeze de ce este aşa şi ce cadru trebuie creat pentru a avea un schimb. (...) Trebuie să avem în vedere un cadru mult mai stabil, predictibil, mai solid în România, trebuie să ne îndreptăm înspre ceva ce am numit eu şi mulţi alţii meritocraţie, în aşa fel încât tinerii care s-ar întoarce îşi pot face un calcul simplu - ce carieră ar avea, ce şanse ar avea în carieră, ce stabilitate ar avea în carieră, ce şanse ar avea să progreseze semnificativ în acea carieră şi atunci cu siguranţă unii dintre dvs ar începe să se gândească dacă nu ar fi o chestiune bună să se întoarcă în ţară. Suntem în plin proces", a arătat Iohannis.

Şeful statului a participat sâmbătă, la Ambasada României de la Paris, la un eveniment dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri.

Cu această ocazie, el s-a întâlnit cu profesorul Gerard Mourou, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în acest an, cu studenţi, masteranzi şi doctoranzi români din regiunea pariziană implicaţi în cercetarea ştiinţifică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”