Iohannis: Nu putem tolera ca vinovaţii de crime împotriva umanităţii să doarmă liniştiţi; instituţiile abilitate să acţioneze imediat

Iohannis: Nu putem tolera ca vinovaţii de crime împotriva umanităţii să doarmă liniştiţi; instituţiile abilitate să acţioneze imediat

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că nu poate fi tolerat ca vinovaţii de crime împotriva umanităţii "să doarmă liniştiţi", precizând că instituţiile abilitate "au obligaţia să acţioneze imediat în acest sens".

"În acest demers de cunoaştere şi asumare a trecutului este fundamentală sancţionarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa demnităţii umane. Constat, însă, că în privinţa investigării crimelor comunismului ne aflăm într-o situaţie de blocaj. Nu putem tolera ca cei vinovaţi de crime împotriva umanităţii să doarmă liniştiţi. Instituţiile abilitate au obligaţia să acţioneze imediat în acest sens", a declarat Iohannis, la ceremonia de decorare a unor foşti deţinuţi politic, organizată la Palatul Cotroceni.

Potrivit şefului statului, "condamnarea ororilor comunismului şi valorizarea rezistenţei comuniste au fost angajamente" pe care şi le-a asumat încă de la preluarea mandatului de preşedinte al României.

"Nu întâmplător am ales să ofer prima decoraţie domnului Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, ca o recunoaştere a sacrificiului celor care au luptat pentru libertate. Societatea are nevoie de exemple demne, iar deţinuţii politic care au pus lupta pentru principiile democratice şi pentru libertate mai presus decât viaţa lor reprezintă astfel de repere", a spus Iohannis.

Totodată, preşedintele a precizat că susţine în continuare proiectul realizării unui Muzeu al Comunismului.

"Am susţinut, în diferite rânduri, necesitatea prezervării memoriei naţionale şi importanţa cultivării spiritului civic. În acest sens, memoria comunismului va putea fi pusă în valoare în cadrul unui Muzeu al Comunismului, proiect pe care îl susţin în continuare", a mai afirmat Iohannis.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!