Iohannis, la doi ani de la atacarea Ucrainei de Rusia: Este important ca Europa să rămână unită, să continue să acorde ajutor
Președintele Klaus Iohannis a cerut continuarea sprijinului oferit Ucrainei de către țările din Europa, inclusiv ajutor privind refugiații, mesajul fiind transmis cu ocazia împlinirii a doi ani de când Rusia a atacat statul vecin.
„Mâine se vor împlini doi ani de la declanșarea celei mai mari invazii militare din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, o acțiune nejustificată și ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu implicații majore asupra securității și a stabilității întregii regiuni. Acești doi ani au fost marcați de suferințe inimaginabile, de pierderi de vieți omenești, de dramele a milioane de oameni care au fost nevoiți să își abandoneze casele și să se despartă de familii, de masacre teribile, de distrugeri ireparabile ale caselor, clădirilor, monumentelor și infrastructurii, toate lăsând în urmă o durere imensă”, a transmis președintele Klaus Iohannis.
„Evenimentul de astăzi se desfășoară într-un loc cu o încărcătură emoțională profundă, Gara de Nord, un simbol al siguranței și al speranței pentru cei care au fost forțați să-și abandoneze țara și viețile pe care le cunoșteau. România a demonstrat încă de la începutul conflictului că îi este alături statului vecin, iar românii au arătat solidaritate și generozitate remarcabile. Atât autoritățile române, cât și societatea civilă au lucrat în strânsă colaborare cu agențiile internaționale pentru a oferi sprijinul necesar celor care ne-au trecut granița și îndeosebi celor care au găsit adăpost în România”, mai punctează șeful statului în mesajul transmis.
„Incertitudinea” privind sfârșitul războiului
„În acest cadru, transmit mulțumiri tuturor celor implicați în procesul de gestionare a răspunsului pentru refugiați. Empatia, toleranța și altruismul de care au dat dovadă și pe care continuă să le manifeste sunt demne de recunoaștere și apreciere. Este important ca Europa să rămână unită, în ciuda dificultăților cu care se confruntă, să continue să furnizeze ajutorul de care Ucraina are nevoie în aceste momente critice, fiindcă doar în acest mod democrația, valorile, libertatea și securitatea pot fi apărate și garantate”, a completat Klaus Iohannis.
„Având în vedere situația extrem de complicată din țara vecină, incertitudinea cu privire la sfârșitul războiului persistă. Am fost, în acești doi ani, martori ai unor evenimente devastatoare: bombardamente, familii distruse, civili uciși în mod barbar. Și tocmai aceste imagini ale ororilor comise de Federația Rusă sunt cele care ne obligă să rămânem angajați ferm în sprijinirea necondiționată a Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie. Totodată, este necesar ca autoritățile, alături de partenerii internaționali, să continue eforturile pentru furnizarea asistenței umanitare refugiaților și mai ales pentru integrarea celor care se află pe teritoriul statului român”, susține liderul de la Palatul Cotroceni
Tootdată, Iohannis a subliniat că „trebuie să fim conștienți că ezitările sau întârzierile în privința Ucrainei oferă avantaje agresorului. Să nu lăsăm oboseala să domine, pentru că în astfel de momente este crucial să ne amintim care este obiectivul nostru: protejarea vieții, apărarea valorilor democratice și a libertății. Fiecare gest pe care îl facem în solidaritate cu Ucraina contribuie semnificativ la păstrarea coeziunii în lupta pentru dreptate, pace și respectarea drepturilor omului.
Reafirm susținerea și angajamentul României de a rămâne alături de vecinii noștri pe drumul către recăpătarea libertății și a independenței, precum și de a le sprijini eforturile de reconstrucție în urma conflictului și pe cele de integrare în familia europeană”,, a conchis Iohannis.
Sursa: adevarul.ro