Iohannis, la Consiliul European: Începem o nouă rundă de negocieri; va fi o noapte lungă, cu un final nu neapărat cert

Iohannis, la Consiliul European: Începem o nouă rundă de negocieri; va fi o noapte lungă, cu un final nu neapărat cert

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, că începe o nouă rundă de negocieri, în primul rând, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, menţionând că impresia sa este că "va fi o noapte foarte lungă, cu un final nu neapărat cert".

"Începem o nouă rundă de negocieri, sigur, în primul rând, pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, dar şi celelalte poziţii vor fi cel puţin discutate. Impresia mea de până acum este că va fi o noapte foarte lungă, cu un final nu neapărat cert", a spus Iohannis.

El a adăugat că ar fi "optimal" ca negocierile să se încheie înainte ca noul Parlament European să-şi înceapă mandatul.

"Suntem într-o anumită etapă acum şi negocierile politice vor avea loc şi procesul va merge înainte. Ar fi optimal să ajungem la o concluzie comună înainte să înceapă Parlamentul lucrul în mandatul nou. Asta e varianta cea mai bună. Dar, dacă nu se întâmplă aşa, nu este în sine o catastrofă. Au mai fost mandate care au început după lungi negocieri. În final, este important să se găsească soluţii care sunt viabile şi acceptabile", a mai spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a menţionat că este hotărât să se implice pentru ca să existe un echilibru în privinţa funcţiilor pe care le primesc ţările europene, subliniind că "falia între Est şi Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă".

"Eu sunt ferm hotărât să mă implic total pentru a obţine acest echilibru, din punctul meu de vedere, este inacceptabil să nu avem o persoană într-o funcţie importantă care provine din ţările care au devenit mai recent membre ale UE şi, evident, o persoană aleasă în funcţie de conducere trebuie să se implice pentru Uniune, nu pentru statul membru din care provine, dar întotdeauna e important să fie persoane din toate zonele, fiindcă, la o adică, negocierile de orice fel trebuie să ţină cont şi de o problemă care este importantă, nu trebuie să apară noi şi noi falii şi falia între Est şi Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă, bunăoară. Şi pentru acest lucru este nevoie de o echilibrare şi din acest punct de vedere, adică criteriul geografic", a mai spus preşedintele.

"Eu îmi propun să fac foarte multe pentru România europeană şi pentru asta vreau să fiu preşedintele României", a mai spus Klaus Iohannis. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!