Iohannis, la bilanţul DNA: Asistăm la manifestări virulente cu scopul de a subordona Justiţia. Inadmisibil!
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că, în ultima perioadă, au loc manifestări virulente şi încercări de manipulare pentru decredibilizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pentru subordonarea Justiţiei, punctând că acest fapt este inadmisibil.
"Direcţia Naţională Anticorupţie, ca parte a Ministerului Public, şi justiţia, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupţie. Din păcate, însă, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării şi la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA şi cu încercarea clară de a subordona justiţia politicului. Inadmisibil!", a declarat Iohannis, la bilanţul DNA pe 2017.
El a susţinut că "nişte inculpaţi şi condamnaţi penal, după ce au fost prinşi de instituţiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat".
"Aşa cum spune un proverb românesc - minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Toate aceste acţiuni concertate în plan mediatic nu au şanse de reuşită. Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii şi se exercită prin abuz", a subliniat Klaus Iohannis.
Şeful statului a arătat, însă, că democraţia s-a consolidat în România.
"Justiţia este acum independentă şi eficientă, iar spiritul civic al societăţii româneşti se manifestă în ultima vreme cu mult curaj", a afirmat şeful statului.
Iohannis a punctat că "în lupta dintre nou şi vechi, dintre cei care trăiesc din corupţie şi cei care combat corupţia, dintre cei care se gândesc la viitorul acestei ţări şi cei care se gândesc doar la propriul viitor va câştiga România modernă, europeană, care acţionează în baza valorilor democraţiei occidentale şi a statului de drept".
"Oare de ce mi-am amintit de sintagma 'democraţie originală'? Cred că şi de acolo ni se trage ceva legat de corupţie şi abuzul de putere", a spus preşedintele Iohannis. AGERPRES