Iohannis, întâlniri bilaterale în Islanda. Discuție cu președintele Austriei despre Schengen

Iohannis, întâlniri bilaterale în Islanda. Discuție cu președintele Austriei despre Schengen

Președintele României, prezent în Islanda la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, a avut o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali europeni. Una dintre întâlniri a fost cu președintele Austriei, ocazie cu care a fost abordat subiectul Schengen.

Klaus Iohannis, alături de președintele Austriei FOTO: Twitter

Klaus Iohannis, alături de președintele Austriei FOTO: Twitter

Klaus Iohannis a precizat că împreună cu omologul austriac vor continua să lucreze pentru găsirea unei soluții referitoare la aderarea României la Schengen.

„Mi-am continuat dialogul substanțial cu președintele austriac Alexander Van der Bellen pe relațiile bilaterale dintre România și Austria. Vom continua să lucrăm împreună pentru o soluție pozitivă pentru aderarea României la spațiul Schengen, care este în beneficiul cetățenilor ambelor țări”, a transmis Klaus Iohannis într-o postare pe Twitter.

Președintele României a avut o întrevedere și cu președintele Cehiei referitoare la relațiile bilaterale dintre cele două țări. De asemenea, cei doi oficiali au abordat subiectul sprijinirii Ucrainei și modalitățile eficiente de a face față consecințelor agresiunii ruse.

„Schimb aprofundat de opinii cu președintele Cehiei Petr Pavel cu privire la excelentele relații bilaterale dintre România și Cehia și coordonarea în cadrul UE și NATP privind sprijinirea Ucrainei și cele mai eficiente modalități de a face față consecințelor agresiunii ruse”, a transmis președintele României pe Twitter.

Klaus Iohannis a participat la Consiliul Europei

Preşedintele Klaus Iohannis a participat timp de două zile, între 16-17 mai, în Islanda, la Reykjavik, la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei.

Președintele României a subliniat în cadrul celui de-al 4-lea Summit al Consiliului Europei că România sprijină pe deplin Declaraţia de la Reykjavik şi instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, arătând că Rusia trebuie să răspundă pentru faptele comise.

Șeful statului a subliniat că „agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei din 2022, o continuare a agresiunii începute în 2014, a provocat suferință și distrugere pentru milioane de ucraineni, aducând războiul și atrocitățile sale, din nou, pe continentul european. A generat crize și provocări suprapuse și a alimentat erodarea spațiului informațional democratic. Ne-a amintit, încă o dată, cât de prețioasă, și în același timp fragilă, este pacea; ne-a amintit că libertatea este o luptă constantă și că merită să luptăm pentru democrație”.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a subliniat că „România sprijină pe deplin Declarația de la Reykjavik și instituirea Registrului de Daune cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”