Iohannis: În vremuri grele, adevăraţii oameni de stat trebuie să acţioneze în beneficiul cetăţenilor
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că exemplele elitelor şi acţiunile acestora din 1859 arată că "în vremuri grele, adevăraţii oameni de stat trebuie să se ridice la înălţimea marilor provocări şi să acţioneze în beneficiul cetăţenilor".
"În 1859, Principatele Române îmbrăţişau valorile europene şi intrau într-un amplu proces de modernizare şi consolidare a statului. În 2019, destinul României nu mai poate fi separat de UE ca proiect de pace, prosperitate, siguranţă, echitate şi coeziune pentru cetăţenii săi. De 160 de ani, românii se apropie de valorile umaniste fundamentale ale Europei prin edificarea unui stat al legii, al democraţiei şi demnităţii umane, al libertăţii şi egalităţii. Acest parcurs a fost marcat de viziune, sacrificiu, angajament şi jertfă. Exemplele elitelor şi mesajul acţiunilor lor de acum 160 de ani ne este în continuare călăuzitor şi ne arată că în vremuri grele adevăraţii oameni de stat trebuie să se ridice la înălţimea marilor provocări şi să acţioneze în beneficiul cetăţenilor", a spus şeful statului la sesiunea de comunicări ştiinţifice "Unirea Principatelor Române, bază a statului român modern", organizată la Palatul Patriarhiei.
Şeful statului a arătat că unirea Principatelor Române a avut loc într-un context politic complex atât intern, cât şi internaţional şi a evocat cuvintele lui Mihail Kogălniceanu - "Fă ca legea să înlocuiască arbitrariul! Fă ca legea să fie tare!".
"Aceste principii atât de clar exprimate de Mihail Kogălniceanu reprezintă fundamentul pe care s-a clădit naţiunea noastră şi una dintre dintre cele mai importante contribuţii pe care am primit-o de la generaţia care a făcut unirea. Momentul istoric 1859 a fost posibil pentru că elitele acelei perioade şi-au propus ţinte înalte, care să corespundă năzuinţelor oamenilor, iar pentru atingerea acestor obiective naţionale au întărit legea, nu au slăbit-o, au construit instituţii, nu au încurajat abuzul de putere. Când celebrăm prima unire, să avem în memorie şi abnegaţia cu care s-a purtat lupta pentru consolidarea unor autorităţi şi instituţii publice puternice şi funcţionale. Elitele perioadei au înţeles că dincolo de frăţia de limbă şi de sânge este nevoie de o statalitate pe model occidental, liberal, în care politica şi administraţia să urmărească întărirea economiei provinciilor româneşti, modernizarea agriculturii, construirea de noi căi de comunicaţii, deschiderea în toate domeniile spre Europa. Dacă suntem dezamăgiţi că Moldova nu a recuperat decalajul economic şi nu este legată printr-o infrastructură modernă de restul ţării, beneficiind, în schimb, la fiecare 24 ianuarie, de reînnoite promisiuni, atunci să dăm la o parte populismul şi să ne reîntoarcem la priorităţile oamenilor, aşa cum le-a urmărit cu energie în scurta sa domnie Alexandru Ioan Cuza", a spus Iohannis.
El a afirmat că Unirea Principatelor Române este "unul dintre momentele istorice cele mai apropiate de sufletele noastre".
Şeful statului a evocat reformele realizate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
"Consistenţa reformelor iniţiate de Alexandru Ioan Cuza şi relevanţa rezultatelor acestora au trasat calea spre modernitate a ţării noastre. În istoria României parcă niciodată nu au fost mai multe, mai urgente şi mai importante lucruri de făcut decât cele care au fost înfăptuite după Unirea Principatelor în domenii precum educaţia, administraţia, apărarea naţională, agricultura şi numeroase altele. Cele mai importante procese de modernizare a ţării noastre îşi au rădăcinile în efortul reformator, în energia şi viziunea elitelor acelei perioade", a mai spus el.
Preşedintele Iohannis a subliniat că Marea Unire, ca realizare "cardinală" a românilor, nu ar fi fost posibilă fără prima unire din 1859.
"De fiecare 24 ianuarie ne gândim la moştenirea atât de importantă pe care ne-a lăsat-o domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Este o reflecţie necesară dacă ne dorim ca România să continue să progreseze şi să se dezvolte. Trebuie să învăţăm din trecut în beneficiul generaţiilor de azi şi al moştenirii pe care suntem datori să o lăsăm şi noi generaţiilor viitoare", a afirmat el.
Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a participat la slujba de Te Deum oficiată la Catedrala Patriarhală şi a depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza . AGERPRES