Iohannis, în Japonia: Sper ca în curând Kyoto să se poată înfrăți cu o localitate din România

Iohannis, în Japonia: Sper ca în curând Kyoto să se poată înfrăți cu o localitate din România

Președintele României a subliniat, cu ocazia întâlnirii cu autoritățile locale din Kyoto, faptul că țara noastră și Japonia vor aprofunda relațiile economice și vor coopera mai bine pe numeroase domenii.

Președintele Klaus Iohannis, în timpul vizitei în Japonia FOTO Presidency

Președintele Klaus Iohannis, în timpul vizitei în Japonia FOTO Presidency

Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă cu care ați întâmpinat delegația României! Mă aflu pentru prima dată la Kyoto și vă mărturisesc că sunt deosebit de impresionat de frumusețea acestui loc unic în lume, pe bună dreptate renumit pentru istoria milenară atât de bine păstrată. În egală măsură, am fost extrem de impresionat de locuitorii orașului. Entuziasmul și căldura din inimile lor, precum și măiestria cu care păstrează viu patrimoniul local îmi vor rămâne pentru totdeauna adânc întipărite în suflet”, a afirmat Klaus Iohannis , la întâlnirea cu autoritățile locale.

Vizita la Kyoto completează în cel mai fericit mod succesul vizitei pe care am întreprins-o ieri la Tokyo.Am avut onoarea de a fi primit împreună cu soția mea, Carmen, în audiență de Majestatea Sa Împăratul Naruhito și de Majestatea Sa Împărăteasa Michiko. Convorbirea a reliefat cât de profunde sunt legăturile dintre națiunile română și japoneză, construite de-a lungul istoriei noastre comune de peste o sută de ani. Aceste legături reprezintă totodată fundamentul pentru intensificarea cooperării dintre țările noastre în viitor”, a completat șeful statului.

„Pasul istoric”

Klaus Iohannis a vorbit de „pasul istoric”, adică de semnarea declarației privind parteneriatul strategic între România și Japonia. „Împreună cu Prim-ministrul Kishida am făcut un pas istoric către o nouă etapă a relațiilor diplomatice dintre România și Japonia. Am semnat Parteneriatul Strategic bilateral . Raporturile dintre țările noastre au fost astfel ridicate la cel mai înalt nivel. Este un moment care constituie o rampă de accelerare a dezvoltării cooperării româno-nipone, prin extinderea portofoliului de acțiuni și proiecte comune în toate domeniile de interes comun”, a mai declarat președintele României.,

Am exprimat angajamentul României pentru materializarea acestora, în beneficiul popoarelor noastre și în logica orientării spre viitor. România și Japonia sunt acum mai apropiate decât oricând. În actualul context global, marcat de război și de tensiuni regionale, este important să ne bazăm unii pe ceilalți pentru a apăra valorile fundamentale care ne definesc – dorința de pace și securitate, libertatea, democrația și drepturile omului, ordinea internațională bazată pe reguli”, a mai punctat liderul de la Palatul Cotroceni.

Înfrățire între orașe

Klaus Iohannis s-a declarat optimist că anumite orașe din România vor face demersuri de înfrățire cu localitatea Kyoto. „Pe acest fundal, doresc să îmi exprim deplina încredere în dezvoltarea continuă a legăturilor dintre țările și cetățenii noștri, dintre orașele noastre. Sper ca în curând Kyoto să se poată înfrăți cu o localitate din România, pentru a oferi ocazia punerii în practică a potențialului uman și economic încă nedescoperit dintre comunitățile noastre”, a conchis șeful statului.

Alături de președintele României, la evenimentul din Kyoto au mai fost soția sa, Carmen Iohannis, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, consiliera pe afaceri europene, Luminița Odobescu, consilierul pe probleme economice, Cosmin Marinescu. De asemenea, la întrevederea de ieri, cu premierul nipon, a participat și Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. Evenimentul de astăzi a fost ultima întrevedere din Japonia, urmând vizita oficială în Singapore.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!