Iohannis: Este necesar să menținem solidaritatea și unitatea în cadrul NATO și al Uniunii Europene

Iohannis: Este necesar să menținem solidaritatea și unitatea în cadrul NATO și al Uniunii Europene

Președeintele Klaus Iohannis a subliniat de ziua NATO importanț menținerii solidarității și unității în cadrul NATO și al Uniunii Europene, arătând cfriza de securitate cauzată de războiul din Ucraina.

FOTO Administrația Prezidențială

FOTO Administrația Prezidențială

„Sărbătorim astăzi, 2 aprilie, Ziua NATO în România și marcăm astfel aniversarea a 74 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice. Totodată, se împlinesc 19 ani de când țara noastră a devenit membru NATO și drapelul românesc a fost arborat alături de cele ale Aliaților la Cartierul General din Bruxelles”, a transmis șeful statului, subliniind situația în care ne regăsim privind și „rolul fundamental al NATO în asigurarea păcii și apărarea libertății, a valorilor democratice comune, a securității și a prosperității pentru membrii săi”.

Potrivit președintelui României, „Alianța își dovedește, încă o dată, caracterul indispensabil și relevanța absolută în planul securității, constituind unul dintre pilonii de bază pe care se fundamentează apărarea tuturor membrilor săi, inclusiv a României, alături de efortul nostru național. De la înființarea sa, la 4 aprilie 1949, NATO s-a dovedit a fi cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, cu un rol determinant în asigurarea suveranității, a integrității teritoriale și a independenței statelor membre și în apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli”.

Totodată, președintele a arătat că „România a demonstrat că este un membru valoros și responsabil al Alianței, atașat deplin principiilor și valorilor euroatlantice pe care le apără și le susține, precum și un important furnizor de securitate la nivel regional și aliat. Aceste angajamente ale României sunt dovedite de atitudinea și acțiunile noastre în actualul context de securitate”.

Prin implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, de anul trecut, România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istorie. Structurile multinaționale operaționalizate, alături de prezența militară aliată semnificativă dislocată pe teritoriul țării noastre asigură o postură de descurajare și apărare eficientă și consolidată în regiunea Mării Negre și pe întregul Flanc Estic”, a mai transmis președintele, arătând aprecierea față de contribuția Aliaților.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România va continua să se implice și să susțină interesele noastre specifice, în calitate de aliat riveran în regiunea Mării Negre, devenită de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică.

Șeful statului a reafirmat hotărârea României de a dezvolta, în continuare, cooperarea cu toți Aliații, arătând că Summitul NATO care va avea loc anul acesta în iulie, la Vilnius, va reprezenta un moment deosebit de important.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat și și ajutorul oferit Republicii Moldova, susținând că „România va continua să aibă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a spațiului euroatlantic și la îmbunătățirea capabilităților NATO prin implementarea deplină a tuturor deciziilor aliate, în conformitate cu direcțiile prevăzute de noul Concept Strategic”.

„Vom rămâne implicați în misiunile și angajamentele aliate, iar întărirea capacității de apărare națională va continua să fie o prioritate a României”, a mai spus președintele, arătând că România va continua să consolideze relația transatlantică și a parteneriatului NATO și Uniunea Europeană, precum și sprijinul pentru creșterea rezilienței partenerilor din regiune, îndeosebi Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina.

Acum, când securitatea Flancului Estic și a regiunii Mării Negre, precum și a întregului spațiu euroatlantic se confruntă cu amenințări severe, este necesar să menținem solidaritatea și unitatea de acțiune în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Trebuie să apărăm principiile și valorile democratice care susțin dezvoltarea societății noastre și care ne permit să construim un viitor prosper în pace și securitate”, a conchis președintele.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”