Iohannis: Era imperativ pentru România să se fi reuşit prevenirea pestei porcine; sper că va fi o lecţie învăţată
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj la deschiderea celei de-a XXIII-a ediţii a Târgului Internaţional INDAGRA, în care subliniază că era imperativ pentru România să se fi reuşit prevenirea pestei porcine africane, exprimându-şi speranţa că aceasta va fi o lecţie învăţată, care va conduce la acţiuni şi decizii responsabile, astfel încât pagubele să fie evitate iar resursele bugetare să fie alocate nu pentru despăgubiri, ci pentru investiţii.
"Cu toţii ne dorim o creştere a performanţelor în agricultură, în zootehnie, în industria alimentară. Fermierii şi întreprinzătorii din sectorul agricol investesc continuu în creşterea competitivităţii şi adaptarea la exigenţele pieţei. Tocmai de aceea, ei aşteaptă o gestiune responsabilă, din partea statului, a problemelor sau situaţiilor de urgenţă care ţin de competenţa autorităţilor naţionale. În acest sens, era imperativ pentru România să se fi reuşit prevenirea pestei porcine africane, fenomen care s-a extins agresiv şi necontrolat. În ciuda precedentelor şi a avertismentelor, situaţia ne-a găsit nepregătiţi, încă o dată, în faţa celui mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească în ultimii ani. Sper, pentru viitor, că aceasta va fi o lecţie învăţată, care va conduce la acţiuni şi decizii responsabile, astfel încât pagubele să fie evitate iar resursele bugetare să fie alocate nu pentru despăgubiri, ci pentru investiţii", se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
În mesaj, şeful statului afirmă că forţa unor evenimente precum INDAGRA demonstrează că este pe deplin justificată încrederea în capacităţile întreprinzătorilor de a valorifica potenţialul imens de care beneficiază România în agricultură.
"Sunt convins că, prin asemenea târguri şi expoziţii, România devine un hub regional important pentru sectorul agricol şi pentru piaţa de profil", arată Iohannis.
El aminteşte că România va avea responsabilitatea, în perioada următoare, de a coordona stabilirea noii Politici Agricole Comune.
"Vă invit, pe toţi cei care cunoaşteţi realităţile din agricultură, să vă implicaţi activ în acest proces. Cu toţii ne dorim o creştere a performanţelor în agricultură, în zootehnie, în industria alimentară. Fermierii şi întreprinzătorii din sectorul agricol investesc continuu în creşterea competitivităţii şi adaptarea la exigenţele pieţei. Tocmai de aceea, ei aşteaptă o gestiune responsabilă, din partea statului, a problemelor sau situaţiilor de urgenţă care ţin de competenţa autorităţilor naţionale", spune preşedintele Iohannis.
El subliniază importanţa competitivităţii externe a sectorului agro-alimentar român.
"În ultimii ani, deficitul comercial s-a adâncit tot mai mult, cea mai semnificativă influenţă provenind, ca şi anul trecut, din comerţul cu carne şi produse din carne şi cel cu legume şi fructe. În plus, la nivelul produselor alimentare, importurile au depăşit exporturile pentru toate categoriile. (...) Nu este suficient doar să producem, adică să avem recolte bune. Este esenţial să şi creăm, să generăm valoare adăugată ridicată. Aceasta înseamnă să avansăm pe lanţul procesării, pentru noi oportunităţi de piaţă şi exporturi mai valoroase. Doar aşa putem inversa evoluţia actuală, bazată pe importuri mari de produse agroalimentare. Avem nevoie, în acest sens, să promovăm în continuare, în mod inteligent, produsele tradiţionale atestate, care să devină o carte de vizită autentică pentru potenţialul agriculturii noastre", mai spune Iohannis.
Şeful statului consideră că politicile de sprijin pentru agricultură şi pentru dezvoltarea satului românesc trebuie să se bazeze, tot mai mult, pe aportul tinerilor.
"Atragerea tinerilor către agricultură, dar către o agricultură modernă, ghidată de inovaţie şi tehnologie, ar putea fi motorul de creştere al acestui domeniu esenţial", evidenţiază el.
Preşedintele Iohannis încurajează dezbaterile în care fermierii, agricultorii, specialiştii caută să identifice soluţii concrete la provocările şi oportunităţile existente.
"Încurajez formularea de politici alternative care să fie propuse autorităţilor. O schimbare cu adevărat sănătoasă vine din interiorul agriculturii, de la oamenii dedicaţi acesteia, nu neapărat din afara ei. Agricultorii sunt oameni de nădejde, oameni hotărâţi şi harnici, care pun suflet în munca lor. Vă felicit pentru consecvenţa şi determinarea eforturilor dumneavoastră!", conchide el. AGERPRES