Iohannis, dezlănţuit: PSD vrea să-l scape pe infractorul Dragnea de puşcărie şi să ţină oamenii cu forţa în ţară

Iohannis, dezlănţuit: PSD vrea să-l scape pe infractorul Dragnea de puşcărie şi să ţină oamenii cu forţa în ţară

Iohannis, dezlănţuit: PSD vrea să-l scape pe infractorul Dragnea de puşcărie şi să ţină oamenii cu forţa în ţară. Klaus Iohannis a criticat foarte dur Guvernul Dăncilă şi PSD. Şeful statului a subliniat că PSD vrea acum să-l scape pe Liviu Dragnea de puşcărie şi că ministrul de Finanţe vrea să-i ţină pe români „cu forţa în România“.

„Sper că nu folosesc o expresie nepotrivită. Când am citit acea ştire, ca să spun aşa, am luat act cu stupefacţie de propunerea unui membru marcant PSD de a sechestra pe români în interiorul graniţelor ţării. Aşa ceva s-a întâmplat doar pe vremea comuniştilor. Este extrem, extrem de inoportună o astfel de abordare şi mă îngrijorează foarte mult“, a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai subliniat că PSD vrea să- scape de puşcărie pe Liviu Dragnea „Dacă asta doreşte PSD, să dea legea de amnistie şi graţiere să-l scape pe infractorul Dragnea de puşcărie şi să dea legi ca să-i ţină pe români cu forţa în interiorul graniţelor, atunci nu pot să spun decât că această guvernare, această abordare pesedistă este una antiromânească“, a completat Iohannis.

De asemenea, preşedintele a sugerat că Eugen Teodorovici ar fi trebuit să-şi dea demisia după declaraţia privind limitarea dreptului la muncă în afara ţării.

„În orice ţară normală, un ministru care face astfel de declaraţii şi nu are acoperire politică, a doua zi pleacă. Faptul că nu a plecat mie îmi arată că asta este o abordare agreată de PSD şi acest lucru mă supără foarte tare şi cred că în acelaşi fel supără pe milioane de români. Cum poate PSD să-şi imagineze că dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la muncă pe care l-au câştigat românii cu greu poate fi anulat doar aşa că un partid îşi doreşte nişte soluţii total ieşite din tiparele europene“, a mai spus şeful statului.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen