Iohannis despre relocarea Agenției Europene pentru Medicamente: Nu am avut impresia că la Guvern s-au mișcat rapid

Iohannis despre relocarea Agenției Europene pentru Medicamente: Nu am avut impresia că la Guvern s-au mișcat rapid

Trimisul special al AGERPRES, Mădălina Cerban, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că nu a avut impresia că cei de la Guvern s-au mișcat foarte rapid privind Agenția Europeană pentru Medicamente.

Întrebat ce șanse are România să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente, șeful statului a precizat că aceleași șanse pe care le-a avut și înainte de reuniunea Consiliului European.

"Aceleași șanse pe care le-a avut și înainte. Nu am avut impresia că la Guvern s-au mișcat foarte rapid, însă discuția pe care am avut-o în Consiliu a fost una foarte tehnică. Nu s-a discutat propriu-zis despre unde va merge o agenție sau alta. Comisia a făcut propuneri privind criteriile care trebuie luate în considerare", a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European.

Potrivit șefului statului, aceste criterii sunt aceleași cu cele folosite atunci când se înființează o agenție nouă.

"În esență, aceste criterii sunt aceleași pe care le folosim și când se înființează o agenție nouă, sunt criterii tehnice, de logistică, transport, integrarea în domeniul forței de muncă și așa mai departe, deci ceva nesenzațional", a mai afirmat Iohannis.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...