Iohannis, despre o revocare a lui Kovesi: E nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil

Iohannis, despre o revocare a lui Kovesi: E nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, întrebat cu privire la orizontul de timp în care va lua o decizie privind eventuala revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, că este nevoie să reacţioneze într-un timp rezonabil.

"Este nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil, nu putem să stăm, de exemplu, până în decembrie. Dar nu cred că cineva serios aşteaptă de la mine să aplic mecanic o decizie într-o zi sau două. Repet, nu-mi doresc să ajungem într-un stat care se bazează pe o formă fără fond, ci doresc, dacă aceste teme acum au apărut, să avem o dezbatere, să avem o discuţie, să ne lămurim înainte să facem un pas", a spus Iohannis.

Întrebat dacă o eventuală demisie a Laurei Codruţa Kovesi ar detensiona situaţia, el a negat.

"În mod paradoxal, nu, fiindcă întrebările au fost puse, lucrurile au fost scrise într-o motivare a deciziei CCR şi ele trebuie să primească un răspuns. Nu putem să stăm şi să ne întrebăm: bun, şi acum ce-i cu procurorii, şi acum ce-i cu lupta anticorupţie? Nu, lupta anticorupţie trebuie să continue, procurorii trebuie să fie independenţi, în niciun caz nu pot fi controlaţi politic, nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă. Deci, aceste lucruri sunt foarte importante de lămurit, altfel rămânem cu o incertitudine care agravează lucrurile, în loc să le lămurească", a afirmat Iohannis.

El a conchis că nu încalcă Legea fundamentală nedând un răspuns rapid la această chestiune, ci că veghează la aplicarea Constituţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!