Iohannis, despre aderarea la Schengen: Singura țară care, realmente, se opune este România
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că singura țară care se opune aderării României la Schengen este chiar România, prin "felul nefericit" în care se legiferează, în care se dau ordonanțe de urgență, în general "prin felul nefericit în care arătăm că nu știm foarte bine ce vrem".
Șeful statului a adăugat că "avem încă politicieni care au apucături naționaliste, într-un mod, negativ spus".
"Au impresia că, în ghilimele, Uniunea Europeană nu are ce se amesteca în treburile noastre interne. Păi, dacă nu ar avea, de ce suntem membri acolo? De ce sunt parte, dacă nu vrem să se implice? Deci, astfel de abordări prost înțelese din partea politicienilor de la noi, nu a tuturor, a unora, fac, de fapt, ca această discuție să se tot prelungească", a susținut Iohannis.
Președintele a subliniat că din motive tehnice nu se opune nimeni aderării României la Schengen.
"În rest, din motive tehnice, pot să vă spun că nu se opune nimeni, cum nu s-a opus nimeni din capul locului. Însă, opoziția politică (la subiectul aderării — n.r.), ne convine, nu ne convine, a existat și singurul mod de a o elimina este să arătăm că suntem oameni serioși. Și, de asta am spus, aici trebuie lucrat, noi nu avem dușmani în Uniunea Europeană, contrar celor spuse de unii politicieni de la noi. Ba, dimpotrivă, avem foarte mulți prieteni și avem foarte mulți care așteaptă cu optimism să reușim să înțelegem cu toții, aici, la noi, cum este cu valorile europene. Personal, sunt optimist, cred că lucrurile merg într-o direcție bună, dar ne-ar fi mult mai ușor fără astfel de ieșiri în decor, cum au fost anumite afirmații din campania electorală și, după campanie, acea nefericită Ordonanță 13 sau recenta ordonanță legată de procedura pe ANCOM", a declarat Iohannis.
Fiind întrebat dacă mai vede posibilă atingerea obiectivului privind ridicarea MCV, la nivelul anului 2019, și dacă România mai are nevoie de MCV, președintele a spus: "Este posibil să mergem în continuare pe ceea ce se numește, în termeni tehnici, phasing out, adică să mergem spre terminarea programului MCV".
"Chiar în aceste zile avem evaluatori în vizită care verifică cât de mult s-a progresat în acest domeniu, însă discuția revine la exact aceleași chestiuni pe care le-am menționat înainte", a declarat Iohannis.
AGERPRES