Iohannis, delegației FMI: Sper că discuția cu Guvernul a fost una bună

Iohannis, delegației FMI: Sper că discuția cu Guvernul a fost una bună

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marți cu delegația FMI, condusă de Andrea Schaechter, șeful misiunii Fondului în România.

"Bun venit la Cotroceni! Este o plăcere să vă primesc aici și aștept cu interes să aud detaliile discuției cu Guvernul. Sper că a fost una bună", le-a spus Iohannis reprezentanților FMI, în debutul întâlnirii.

Ministerul Finanțelor Publice a început marțea trecută discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional pe marginea bugetului de stat pe 2016.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara că se discută inclusiv posibilitatea încheierii unui nou acord.

"În actualele condiții la nivel internațional, un astfel de acord, mult mai flexibil, poate constitui pentru România un plus", spunea ministrul de resort.

Începând din 2009 și până în prezent, România a încheiat trei acorduri consecutive de împrumut cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană.

Ultimul acord cu FMI, care a expirat în septembrie 2013, a avut o valoare de două miliarde de euro însă autoritățile de la București nu au accesat fonduri. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale șocuri de pe piețele financiare. Acesta a fost cel de-al zecelea acord încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat FMI, de la declanșarea crizei economice, în 2009.

AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin