Iohannis: Codul Fiscal trebuie analizat cu atenție, pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică

Iohannis: Codul Fiscal trebuie analizat cu atenție, pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică

Codul Fiscal aflat în dezbatere parlamentară trebuie analizat cu atenție și responsabilitate, pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică și beneficiile acesteia, a afirmat marți președintele Klaus Iohannis.

"Trebuie să analizăm Codul Fiscal cu atenție și responsabilitate, tocmai pentru a nu pune în pericol stabilitatea macroeconomică și beneficiile acesteia", a declarat Iohannis, la evenimentul organizat de Consiliul Investitorilor Străini privind lansarea "Cărții Albe 2015: Reconstruirea încrederii".

Șeful statului consideră că, în ceea ce privește Codul Fiscal, preocuparea nu trebuie să vizeze doar scăderea taxelor, ci și maniera și sustenabilitatea prin care se face relaxarea fiscală de care economia are nevoie.

El a calificat drept păguboasă abordarea conform căreia orice contribuabil trebuie tratat ca potențial evazionist.

"Eu susțin pe deplin combaterea evaziunii fiscale, însă măsurile luate în acest sens trebuie cât mai bine adaptate realității economice și cadrului în care se desfășoară. Mai mult decât atât, să nu uităm că evaziunea fiscală nu este doar problema firmelor ci, într-o anumită măsură, aceasta reflectă și problemele administrative și structurale ale statului", a adăugat președintele. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?