Iohannis cere mai mulţi militari NATO în România. Analist militar: „Vor aduce două brigăzi de câte 5.000 de oameni”
Preşedintele Iohannis le-a cerut aliaților o mai mare implicare, inclusiv cu trupe, pe flancul estic al NATO pentru descurajarea unor agresori precum Rusia.
Militarii NATO aduc si echipamente în România
Președintele Klaus Iohannis a declarat la Washington, după întâlnirea cu președintele Joe Biden, că actuala prezență a NATO în țările din flancul estic, inclusiv România, nu e suficientă. „Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic (al NATO - n.r.) şi pentru apărare, dar şi pentru descurajare”, a precizat Iohannis.
„Întărirea Flancului Estic, și asta am pus-o în discuție astăzi. Avem acele battle groups, avem trupe, dar, după părerea mea, nu este suficient. Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic şi pentru apărare, dar şi pentru descurajare. Însă descurajare nu înseamnă să aducem şi mai mulţi soldaţi pe Flancul Estic, descurajare înseamnă să fim echipaţi ca lumea, înseamnă să avem o producţie din industria de apărare care este suficientă. Ştiţi foarte bine că ajutorul pentru Ucraina gâfâie într-o zonă sensibilă, proiectilele de artilerie şi aşa ceva nu poate să rămână aşa cum este acum. Deci apărare, e clar. Descurajare înseamnă să devenim noi mai puternici, iar pentru asta trebuie să alocăm sume mai mari pentru industria de apărare, pentru cei care se ocupă de achiziţia de sisteme”, a adăugat Klaus Iohannis.
El a mai spus că e nevoie și de rezolvarea unor chestiuni logistice, dar și de creșterea bugetelor pentru apărare, conform g4media.ro . „Deci, Apărare – e clar. Descurajare înseamnă să devenim noi mai puternici, iar pentru asta, da, trebuie să alocăm sume mai mari pentru industria de Apărare, pentru cei care se ocupă de achiziția de sisteme. Dar lucrurile merg mult mai departe. Dacă vrem să avem un sistem funcțional pe Flancul Estic, el trebuie să aibă o acoperire logistică pe măsură. De exemplu, pentru carburant, este un lucru esențial. Orice armată se oprește dacă nu mai are carburant și noi trebuie să avem un sistem de alimentare pe întreg Flancul Estic. Aceste chestiuni sunt vitale”, a spus șeful statului.
Nu trebuie să stăm cu mâinile în sân
Analistul militar Aurel Cazacu a declarat pentru „Adevărul” că NATO va lua măsuri pentru asigurarea zonei din partea estică a Europei, dar nici noi nu trebuie să stăm cu mânile în sân. „Vor aduce două brigăzi de câte 5.000 de oameni. Sunt o forță, dar trebuie să ne întărim și noi armata. Și aici vorbim de achiziționarea de sisteme moderne de armament. Bani avem, dar nu îi cheltuim așa cum s-a întâmplat anul trecut. Inadmisibil! Am avut 2,5% din PIB și am cheltuit 1,7%. Păi asta este bătaie de joc, efectiv. Această dotare modernă are un dublu efect. În primul rând descurajează eventualii dușmani, dar dă încredere militarilor români. Deci, părerea mea, cele două brigăzi NATO nu ajung, trebuie să ne mai mișcăm și noi”, a precizat Aurel Cazacu.
Efectivele NATO cresc constant
Lucrurile par să se miște deja în sensul creșterii prezenței aliate în România. Astfel, grupul de luptă al NATO din România de la baza Cincu, județul Brașov, va fi ridicat la nivel de brigadă din anul 2025, când va avea în componență circa 4.000 de militari, așa cum a anunțat cu ceva timp în urmă generalul francez Loïc Girard, cel mai înalt reprezentant militar francez în România. În prezent, din grupul de luptă de la Cincu fac parte peste 1.000 de militari. Alți 3.000 de militari NATO urmează să fie trimiși în România, majoritatea francezi. Pe lângă militari, Franța va aduce în România și alte 37 de tancuri Leclerc și obuziere Caezar, precum și noi echipamente de artilerie, a mai spus generalul francez Loïc Girard. În prezent, România are la baza militară de la Cincu 13 tancuri franceze, care au fost dislocate în ultimii doi ani, precum și sute de mașini blindate și lansatoare de rachete.
Apoi, Statele Unite și-au mărit efectivele din România imediat ce a început războiul din Ucraina, ele ajungând în acest moment la aproximativ 4.000 de oameni în bazele Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii și Deveselu. Americanii operează tancuri Abrams și diverse tipuri de elicoptere, inclusiv de atac, dar și drone performante.
Sursa: adevarul.ro