Iohannis, atac la PSD: O serie întreagă de politicienii s-au inflamat fără să știe ce se întâmplă pe Canalul Bîstroe
Șeful statului i-a criticat pe cei care au ridicat problema adâncirii Canalului Bîstroe fără a avea toate datele necesare, fiind de părere că unii politicieni sunt în căutare de notorietate, dat fiind că în 2024 sunt alegeri.
„Există o preocupare legitimă pentru Deltă, dar nu trebuie să amestecăm îngrijorarea și măsurile concrete cu diverse abordări politice de moment. Pe acel canal se draghează de ani de zile, este folosit pentru navigare. Evident că aceste chestiuni sunt limitate de înțelegeri internaționale. Pentru a ști ce se întâmplă e nevoie să vorbim cu ucrainenii, doar că acest lucru nu prea s-a întâmplat. La noi o serie de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo. Cred că au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul public”, a afirmat Klaus Iohannis .
„Ucrainenii au solicitat să existe discuții la nivel de expert și cu Ministerul Transporturilor, și cu Mediul și pe Externe. Aceste discuții nu au avut loc dar ai noștri inflamați și hotărâți fac afirmații care nu au încă un fundament. Ucrainenii spun că draghează pentru întreținere și cred că e legitim să se verifice împreună cu ei. Până la urmă e teritoriu ucrainean. Politicienii noștri înainte să țină discursuri inflamate să lase experții să vadă ce este acolo”, a completat șeful statului
Să fie lăsați experții să spună care e situația
Președintele României a cerut încetarea oricărei acțiuni care ar da impresia de atac la adresa Kievului. „Nu cred că în acest moment e potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte. Ei acum nu au nevoie să fie certați, au nevoie de sprijin. Nu vreau absolut deloc să se tolereze lucrări care pun în dificultate biodiversitatea Deltei dar nici nu e bine să ne ambalăm fără știm despre ce este vorba. Eu cred că multe declarații sunt neproductive și nepotrivite. Invit pe toți cei preocupați să aștepte până se întâlnesc experții și discută. E abordarea cea mai corectă și abordarea care ne duce la rezultate. Și ucrainenii fac lucrări probabil că vor ceva, porturile lor sunt blocate de ruși și vor să iasă undeva cu marfa lor, și noi avem pretenții ca Delta să fie protejată”, a completat liderul de la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis a indicat soluția: calea diplomatică. „Calea pentru asta este ca de obicei calea diplomatică și pentru experți. Ei au anunțat oficial din octombrie că vor să facă lucrări de întreținere, și noi le-am dat un acord provizoriu, și această chestiune a fost comunicată și Comisiei Europene. Cei care au încercat să facă o problemă din asta nu cred că au înțeles miza acestei perioade și nu cred că preocuparea pentru Deltă este preocuparea numărul unu pentru ei”, a conchis președintele României.
Primul politician care a atras atenția privind Canalul Bîstroe și lucrările de adâncire a fost ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD). Apoi, o serie de politicieni PSD au venit cu critici la adresa autorităților de la Kiev. În schimb, PNL a fost rezervat, fiind invocată alegerea căii diplomatice.
Potrivit unor surse politice, partea ucraineana așteaptă răspunsul ministrului Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, pentru organizarea unei întâlniri tehnice.
Sursa: adevarul.ro