Iohannis a discutat cu Netanyahu despre problematica statutului Ierusalimului

Iohannis a discutat cu Netanyahu despre problematica statutului Ierusalimului

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, una dintre temele abordate fiind problematica statutului Ierusalimului şi evoluţiile de după adoptarea proiectului de rezoluţie la nivelul Adunării Generale a ONU pe această temă.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, discuţia a vizat stadiul şi perspectivele de dezvoltare ale relaţiilor dintre România şi Statul Israel, respectiv evoluţiile legate de adoptarea, la 21 decembrie 2017, la nivelul Adunării Generale a ONU, a proiectului de rezoluţie pe tema statutului Ierusalimului, fiind abordată pe scurt, în acest context, problematica statutului Ierusalimului. De asemenea, cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii referitoare la situaţia actuală din Iran.

"Prim-ministrul Netanyahu a apreciat în mod deosebit relaţia apropiată de prietenie dintre cele două state şi popoare, bazată pe interese comune. Totodată, premierul israelian a adresat mulţumiri pentru votul de 'abţinere' al României cu ocazia adoptării Rezoluţiei Adunării Generale ONU din luna decembrie privind statutul Ierusalimului", se arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, la rândul său, simbolismul aniversării, în acest an, a şapte decenii de relaţii diplomatice neîntrerupte dintre cele două state, care coincide cu împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea Statului Israel şi cu celebrarea Centenarului României Moderne. Preşedintele României a asigurat că ţara noastră susţine în continuare dezvoltarea, consolidarea şi diversificarea relaţiilor cu Statul Israel, care au un caracter strategic.

În ceea ce priveşte evoluţiile recente pe tema statutului Ierusalimului, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat elementele principale ale poziţiei României, exprimate cu prilejul votului şi al 'explicaţiei de vot' prezentate ulterior derulării acestuia asupra Rezoluţiei Adunării Generale ONU din 21 decembrie 2017, document care recomandă, printre altele, statelor membre ONU să se abţină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim şi să intensifice eforturile internaţionale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare şi justă în Orientul Mijlociu.

Administraţia Prezidenţială subliniază că, potrivit acestei poziţii, aprobată de preşedintele României anterior votului, pe baza propunerii argumentate, în scris, a Ministerului român al Afacerilor Externe, Ierusalimul reprezintă o temă centrală în cadrul negocierilor de pace, iar statutul acestuia ar trebui stabilit în urma încheierii unui acord direct între părţi.

De asemenea se arată că România a subliniat, în cadrul explicaţiei de vot, şi necesitatea rezolvării juste şi de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea 'soluţiei celor două state', Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, ca unică variantă viabilă şi capabilă să garanteze îndeplinirea aspiraţiilor părţilor. În plus, s-a arătat cu acel prilej că poziţia ţării noastre faţă de statutul oraşului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU şi Adunării Generale ONU în materie. În poziţia exprimată cu prilejul explicaţiei de vot, România a făcut apel la calm, a încurajat părţile să reia dialogul direct pentru deblocarea procesului de pace şi a arătat că, în prezent, este necesară reînnoirea eforturilor internaţionale pentru relansarea acestuia, context în care momentul promovării Rezoluţiei adoptate pe 21 decembrie 2017 a fost privit cu reticenţă de către ţara noastră, ceea ce a şi motivat decizia de vot 'abţinere'.

"În consecinţă, o eventuală decizie în sensul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim poate fi luată doar pe baza parametrilor menţionaţi, cu luarea în considerare a evoluţiilor viitoare privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, iar, în cadrul acestuia, privind problema statutului Ierusalimului", se menţionează în comunicat.

Cei doi înalţi demnitari au discutat şi despre situaţia actuală din Iran, preşedintele Klaus Iohannis exprimând regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti înregistrate în urma recentelor proteste şi speranţa că violenţele vor înceta, iar libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire paşnică vor fi respectate.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, convorbirea telefonică a avut loc la iniţiativa premierului israelian. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…