Ioana Cosma, reacție de profesionistă după bălăcărelile lui Banciu

Ioana Cosma, reacție de profesionistă după bălăcărelile lui Banciu

Ioana Cosma a părăsit trustul Pro, după 25 de ani, conducerea hotărând să desființeze emisiunea pe care aceasta o avea la Pro Arena.

Plecarea ei și posibilitatea de a ajunge la Prima Sport a fost comentată în termeni duri de Radu Banciu. Invitată la Prosport Special, Ioana Cosma a reacționat elegant la vorbele colegului de breaslă, care o acuzase inclusiv că nu are vocabular.

„Deci nu m-a deranjat! În afara faptului că mi s-a comunicat: «Vezi ce a spus Radu Banciu», am zis că e dreptul omului să spună ce vrea. Libertatea de exprimare ne aparține tuturor. Fiecare ne folosim această libertate de exprimare în felul nostru propriu. Acesta este stilul Radu Banciu.

Foarte bine că a vorbit, foarte bine că și-a spus punctul de vedere. Nu are însă nicio legătură cu discuția care a existat între trustul respectiv și mine. Adică să nu își imagineze cineva că eu nu m-am dus acolo pentru că a vorbit Radu Banciu. Nu. Așa cum să nu își imagineze cineva că am fost afectată. Nu. Și apreciez că Radu Banciu… Acesta este stilul lui Radu Banciu și iese și vorbește. Nu este absolut nicio problemă”, a spus Ioana Cosma, la ProSport Special.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?