Ioan Stanomir: Un acord care să încurajeze Rusia ar echivala cu o înfrângere strategică. La 3 ani de la invazie, fragilitatea Europei e mai vizibilă ca oricând
La trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, fragilitatea Europei este mai vizibilă ca oricând, iar acţiunile noii administraţii americane au dezvăluit, cu brutalitate, ceea ce era evident de decenii: dezarmarea şi neglijarea apărării condamnă Europa la un statut de irelevanţă globală, scrie în Contributors.ro profesorul de Drept constituțional Ioan Stanomir. Între cele două mari puteri periferice, Statele Unite şi Rusia, Europa este confruntată cu bilanţul deceniilor de inacţiune colectivă, afirmă politologul.
Iată de ce luciditatea trebuie să prevaleze asupra isteriei şi neliniştii. Dincolo de declaraţiile inflamate, dincolo de tensiuni, dincolo de zgomotul erei digitale, este nevoie, în aceste momente, de o strategie menită nu doar să descurajeze imperialismul rus, ci şi să contureze un viitor al libertăţii.
Iar tonul pe care avem datoria să ni-l asumăm nu este nici cel al exaltării şi nici cel al defetismului. Fermitatea în afirmarea valorilor care ne definesc, în dialogul transatlantic, este unica modalitate de a pregăti, prin redefinire, consolidarea unei relaţii de care depindem. În locul laşităţii, este timpul pentru prudenţa demnă cu care să ne pregătim pentru vremurile care ne aşteaptă.
Europa şi sindromul Ialta
La trei ani de la invazia rusă, fragilitatea Europei este mai vizibilă ca oricând. Acţiunile noii administraţiei americane au dezvăluit, cu brutalitate, ceea ce era evident de decenii: dezarmarea şi neglijarea apărării condamnă Europa la un statut de irelevanţă globală. În aceasta nouă eră a realismului, argumentele puterilor europene nu par să mai aibă greutate. Visul oferit naţiunilor noastre, cel al unei păci eterne, s-a dovedit a fi o iluzie politică. Între cele două mari puteri periferice, Statele Unite şi Rusia, Europa este confruntată cu bilanţul deceniilor de inacţiune colectivă.
Dialogul ruso-american de la Riad a fost citit ca un semn al unei noi Ialte, însă analogiile istorice îşi au limitele lor. De această dată, naţiunile noastre nu mai sunt nici izolate şi nici aflate sub ocupaţie rusă. De această dată, trupele sovietice nu mai pot amuţi vocea libertăţii noastre. Sclavia nu ne mai poate fi impusă, iar Cortina de Fier nu ne mai poate condamna la suferinţe teribile.
Revigorarea apărării în Europa este unica modalitate prin care acest spectru al Ialtei să fie exorcizat. Doar fermitatea şi descurajarea pot preveni un destin similar cu cel de după 1945. În relaţia cu administraţia americană, argumentele şi avantajele noastre strategice se cer evocate cu rigoare calmă. Statele Unite nu pot abandona Europa decât cu riscul subminării propriei lor hegemonii, în vreme ce Europa nu se poate despărţi definitiv de Statele Unite decât cu riscul propriei sale prăbuşiri.
Iată, aşadar, unicul discurs pe care acest vremuri îl reclamă, unul al calmului şi al clarităţii. Nu putem negocia independenţa noastră: reluarea dialogului cu Statele Unite este un imperativ strategic imposibil de ignorat. Spre a supravieţui, NATO are nevoie de naţiuni europene oneste în asumarea rolului lor. Timpul ezitărilor a trecut.
De ce un acord care să încurajeze Rusia ar echivala cu o înfrângere strategică
Iar pacea care poate urma războiului din Ucraina se poate dovedi încă şi mai traumatică decât anii de confruntare. O pace care ar acorda regimului criminal al lui Vladimir Putin ocazia de a submina, fatal, statalitatea Ucrainei ar fi adevărata victorie a Rusiei. Lupta pentru pace este la fel de aspră ca şi înfruntarea de acum.
Şi care este ţinta păcii la care naţiunile noastre pot subscrie? Răspunsul este cât se poate de limpede: o pace care să menţină, pe de o parte, viabilitatea Ucrainei, şi să descurajeze, pe de altă parte, viitoarea agresiune rusă. Iată de ce un acord care să încurajeze Rusia ar echivala cu o înfrângere strategică.
Pentru noi, cei din Europa Centrală şi de Est, mizele păcii sunt legate de capacitatea noastră de supravieţuire ca naţiuni suverane, iar nu ca o colecţie de protectorate ale Rusiei. Vocea statelor noastre trebuie să reafirme necesitatea consolidării Ucrainei, ca parte a unui întreg spaţiu de securitate. Concesiile nu pot conduce la capitulare.
Viitorul care ni se înfăţişează este unul al încercărilor, dar laşitatea nu este, niciodată, o opţiune. Prin apărare şi solidaritate, ne putem păstra suveranitatea: frica şi anxietatea trebuie înlocuite de fermitatea prudentă. Ceea ce ni se oferă, în acest clipe dramatice, este şansa de a ne croi un viitor, căci destinul se făureşte de mâinile noastre.
