Învestitură cu full de ași și dame-n coadă
21 Decembrie. Mult așteptata zi a învestiturii noului președinte ales al românilor-Klaus Iohannis.
Intrarea în Parlamentul țării a fost condiționată la sânge pentru ca totul să se desfășoare într-o stare de maximă siguranță. Mă întreb a cui siguranță este amenințată la învestirea președintelui țării și de ce ar fi așa, atât timp cât acest om a fost ales prin vot liber consimțit și cu tot elanul și bunăvoința pe care un popor nu l-a mai manifestat așa de aproape 25 de ani.
Parlamentul a devenit o fortăreață a puterii azi, 21 decembrie.
Poporul nu are acces liber la învestirea președintelui lui, nu poate și nu trebuie să fie alături și fizic de cel pe care l-au dus pe umerii lui până la scaunul prezidențial.
Cică, astea ar fi măsurile de siguranță și protocolul de stat în astfel de situații.
Fie, îmi spun. Poate că asta nu înseamnă nimic rău pentru statusul mental național și pentru subconștientul colectiv.
Poate că aceste protocoale, aceste ritualuri și regii sunt cele care să ne convingă că momentul reprezintă cu adevărat ceva important pentru țară și pentru noi și nu doar o separare brutală, o delimitare nefiresc forțată de oameni, de adevăr, de „strada” care a creat acest președinte.
În Parlament, sunt cohorte de demnitari și de indivizi, care, chipurile, fac parte din tabloul necesar învestiturii.
Parlamentari, corp diplomatic, șefi de partide, prim-ministru și guvernul, șefi de servicii, șefi peste șefi și, deasupra, alte rânduri și straturi de „demnitari și grei” ai țării, dimpreună cu popi și nelipsita Casa Regală.
Președintele are nevoie de întreaga „curte” pentru a putea să își intre în funcție și în mână.
Cu toții sunt pregătiți să înghită orice și pe oricine până la capăt pentru ca asta este ceea ce au ales românii și pentru că asta este schimbarea.
Printre cei prezenți, se regăsește și soția președintelui, prima doamnă a țării. Iar lângă prima doamnă stă o altă doamnă, mai noua șefă a PNL-ului, partidul din care a venit președintele țării.
Camerele de luat vederi se opresc pentru câteva secunde din baleajul lor asupra sălii pline ochi pe această imagine care mie, personal, îmi stârnește automat un nod în stomac și un fior pe șira spinării.
Am o senzatie stranie de deja-vu...
Și mă întreb cu cea mai rapidă și fulgerătoare mirare care m-a trăsnit fix în moalele capului: ce dracului caută dama de partid lângă nevasta președintelui, ca două surori siameze, nevestele aceluiași barbat, care cască discret a plictiseală și se uită pieziș și pierdut peste capetele mulțimii de sub ele la numărul de actorie și prestația bărbatului împărțit comun?! Și asta nu oricum și nu în oricare alt moment intimizat, ci de-a dreptul în văzul întregii națiuni în momentul învestirii.
Pentru o clipă, pierd șirul imaginilor și al vorbelor ce vin înspre mine din exterior, iar prin fața ochilor minții încep să mi se desfășoare alte imagini și alte vorbe dintr-o altă poveste straniu și bolnăvicios de asemănătoare care s-a întâmplat până azi, 21 decembrie 2014.
Iar acele imagini îmi aduc în memorie o (altă) damă blondă, lipsită de orice inhibiție, mustind de ambiție și de aroganță, care stătea alături de președintele în funcție al țării și de altă primă doamnă, o prezență necesară, dar nu și importantă, nu în importanța pe care dama blondă o are și o va avea întotdeauna în realitatea intimă a președintelui și în memoria colectivă a românilor.
Singura diferență dintre dama de atunci și cea de acum o fac ochelarii, că doar ei pot separa realitatea noastră de realitatea președintelui și a damelor lui de partid.
Între timp, revin ca și căzută din podul realității direct pe pământul dur, înghețat al prezentului și mă întreb, așa într-o doară, ca și cum mi-aș trage două palme peste ochi pentru a mă trezi definitiv din visul românesc al „lucrului bine făcut”:
Păi, domnule președinte Iohannis, este constituțional, bre, să vă aduceți în tăcere preferințele de bărbat și de partid în fața noastră a tuturor și să le instalati impus, la fel de tacit, alături de statul român și de președinție, în Parlament, în viața noastră, așa, cu o nonșalanță vecină cu vestitul jemanfișism al precursorului dumneavoastră, chiar din momentul în care oficial tocmai ați devenit nu doar președintele ales, ci președintele în funcție al nostru?!
Marina Ene, consultant politic
