Investiţiile străine directe au urcat în primul trimestru cu 30%, la 570 mil. euro
Investiţiile străine directe au totalizat în primul trimestru 570 milioane euro, în creştere cu 30,1% faţă de perioada similară a anului trecut, în martie România reuşind să atragă 290 milioane euro, cel mai ridicat nivel de la începutul anului, arată datele Băncii Naţionale (BNR).
Investiţiile străine directe au urcat în primul trimestru cu 30%, la 570 mil. euro
Majorarea investiţiilor străine, într-o ţară ca România în care economisirea rămâne modestă chiar dacă în creştere, este încă o veste bună pentru că evoluţia economiei este încă dependent de ISD-uri.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 75,3 miliarde euro la 31 martie 2014 (80,8% din total datorie externă), cu 2,1% mai mică faţă de 31 decembrie anul trecut. Datoria pe termen scurt s-a redus cu 6,4% la 17,9 mld. lei.
Anul trecut a marcat o revenire uşoară a, investiţiilor străine care au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior la 2,71 mld. euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.
În noiembrie 2013, România a atras cel mai ridicat nivel al investiţiilor de anul trecut, respectiv 578 de milioane de euro, cu 85% mai mult decât în luna anterioară, minimele înregistrându-se în martie (48 milioane euro) şi mai (92 milioane euro).
În anul 2008 a fost consemnată cea mai mare valoare a ISD, de 9,5 miliarde euro. Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,2 miliarde de euro în 2004 şi apoi 9 miliarde de euro în 2006. În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,2 miliarde de euro, urmat de o creştere la nivelul record din 2008.
Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investiţiile scăzând abrupt până la 3,4 miliarde de euro în 2009 şi la 2,2 miliarde de euro în 2010.
În 2012, investiţiile străine directe nete au crescut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,1 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau o scădere cu 11% comparativ cu 2011.
Pe de altă parte, datele comunicate ieri de BNR mai arată că contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru un deficit de 261 milioane euro, faţă de un excedent de 6 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2013, pe fondul majorării deficitului înregistrat de balanţa veniturilor, potrivit datelor BNR. Balanţa eniturilor a înregistrat un deficit în creştere cu 717 milioane euro, la 1,548 miliarde euro, iar cea comercială un excedent de 166 milioane euro, la 198 milioane euro, în timp ce surplusul balanţei transferurilor curente a crescut cu 284 milioane euro, la 1,09 miliarde euro.
În ceea ce priveşte datoria externă, datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 75,3 miliarde euro la 31 martie 2014 (80,8% din total datorie externă), cu 2,1% mai mică faţă de 31 decembrie anul trecut.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la sfârşitul lunii martie nivelul de 17,9 miliarde euro (19,2% din total datorie externă), în scădere cu 6,4% comparativ cu sfârşitul anului 2013.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 34,5% în perioada ianuarie - martie 2014, comparativ cu 41,9% în anul 2013. Gradul de acoperire la 31 martie 2014 s-a menţinut la nivelul înregistrat la 31 decembrie 2013, respectiv 7 luni de importuri de bunuri şi servicii.
Sursa: mediafax.ro