Investiţiile străine directe au avut o valoare netă negativă de 338 milioane de euro, în primele 5 luni

Investiţiile străine directe au avut o valoare netă negativă de 338 milioane de euro, în primele 5 luni

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat o valoare netă negativă de 338 milioane de euro în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2,059 miliarde de euro în perioada ianuarie - mai 2019, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, remise marţi AGERPRES.

Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă negativă de 72 milioane de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 266 milioane de euro.

Conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele cinci luni ale anului în curs cu 40,34%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 1.446 de unităţi.

Cele 1.446 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 2,43 milioane de dolari, în scădere cu 62,5% faţă de ianuarie-mai 2019.

La 31 mai 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.114 (3,846 miliarde dolari capital subscris), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor olandeze, respectiv 12,74 miliarde de dolari, în 5.460 de firme. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!