Investigație jurnalistică: China înarmează Rusia în timp ce pretinde că este neutră
China ajută Rusia să facă rost de arme și echipamente pentru război deși pretinde o poziție de neutralitate și se prezintă ca un mediator al păcii, constată publicația britanică „The Telegraph”.
FOTO Shutterstock
De la declanșarea invaziei, la 24 februarie 2022, și până în iunie 2023, firme chinezești au exportat drone, obiective optice și metale vitale pentru fabricarea armelor către companii rusești producătoare de echipamente militare.
Natura acestor mărfuri cu utilizare duală, civilă și militară, a permis Beijingului să susțină că aceste exporturi sunt schimburi comerciale legitime, care nu încalcă sancțiunile occidentale impuse Moscovei din cauza agresiunii sale din Ucraina.
Comerțul între China și Rusia este prevăzut să depășească 200 de miliarde de dolari în acest an, un nou record, notează „The Telegraph”.
Exporturile de bunuri cu potențial uz militar în anul încheiat în iunie sunt peste triplul anului trecut, potrivit Observatory of Economic Complexity.
Cu două luni înainte de lansarea invaziei, un angrosist chinez de jucării a livrat către o firmă rusă cu același profil, Samson, posibil o firmă-paravan, 1.000 de drone.
De la începutul războiului, compania rusă „Ural Helicopter”, al cărei principal client este Garda Națională a Rusiei, a primit din China șase elicoptere, dintre care patru marca „Airbus”.
Totodată, Rusia și-a dublat importul de echipamente optice din China. Firma rusă CEK, care în trecut a aprovizionat Ministerul rus de Interne cu acest tip de echipamente, a primit o mare parte din aceste articole (circa 2.500 bucăți), potrivit datelor extrase de Molfar, o agenție de analiză din surse deschise. Acestea au fost înregistrate drept echipamente pentru „vânătoare”.
Turboreactoare și sisteme de navigație radar pentru rachete din China au ajuns în Rusia via India și Costa Rica, potrivit Molfar.
De asemenea, în 2022, China a exportat către Rusia aliaje de titan în valoare de 18 milioane de dolari, aproape dublul anului trecut. Acestea au ajuns la NPP Start, un dezvoltator de lansatoare de rachete (parte din conglomeratul din industria apărării Rostec), dar și la S7 Technics, o firmă de mentenanță a aeronavelor.
Aliaje de magneziu au ajuns și la compania Tupolev, care produce și întreține bombardierele cu rază lungă de acțiune care lansează rachete de croazieră asupra Ucrainei.
Companiile rusești legate de producția de vehicule blindate Kamaz au primit cel puțin 520 de transporturi din China, între care piese de schimb, aparate de sudură și cu laser utile la fabricarea de echipamente militare, dar și oțel, arată investigația publicată de „The Telegraph”.
Sursa: adevarul.ro