Inversare de trend în sondaje. Aventura PNL la guvernare se apropie de sfârșit?

Inversare de trend în sondaje. Aventura PNL la guvernare se apropie de sfârșit?

Primele măsurători efectuate în teren după alegerile locale indică fără tăgadă o inversare de trend, vizibilă încă de pe ultima sută de metri a campaniei electorale. PSD este pe creștere, PNL scade. Iar așa-zisa victorie a PNL de la locale, revendicată cu surle și trâmbițe, a fost mai degrabă o interpretare forțată.

Așteptările erau, în realitate, mult mai mari. Și, dacă s-ar scădea din rezultat voturile aduse de sutele de primari furați cu bani de la PSD sau alte partide, scorul PNL ar fi și mai mic.

Toate aceste hibe ale victoriei false vor fi decontate, din păcate pentru viitorul acestei țări, la parlamentare. Unde nici Diaspora nu se va înghesui să voteze, din varii motive, unul dintre ele chiar foarte vizibil: epidemia de coronavirus.

Cel mai probabil, pe 6 decembrie, încep să releve măsurătorile, PSD va câștiga detașat alegerile parlamentare. Cu un procent inițial de circa 32-33%. Care va crește când se vor împărți mandatele, după redistribuirea voturilor partidelor ce nu vor trece pragul electoral, spre 35-36%. 

Și va revendica, în mod cert, guvernarea.

Vom mai scrie pe subiect, pentru că se lucrează deja la scenarii mai mult decât surprinzătoare. Iar PSD l-ar putea pune pe președintele Iohannis, care aproape a jurat că nu va mai numi un premier de la PSD, într-o situație fără ieșire!


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”